14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCel puţin cinci morţi în Nepal, în urma cutremurului produs în nord-estul...

Cel puţin cinci morţi în Nepal, în urma cutremurului produs în nord-estul Indiei

Cel puţin cinci persoane au murit, duminică, în Nepal, în urma cutremurului cu magnitudinea 6,8 produs în statul Sikkim din nord-estul Indiei şi resimţit până la New Delhi, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Principalul responsabil politic din Sikkim, Karma Gyatso, a declarat că, potrivit unor informaţii încă neconfirmate, printre victime s-ar afla şi un copil.

Locuitorii din capitala statului Sikkim au relatat că multe clădiri au suferit fisuri importante după seism.

În Nepal, poliţia a anunţat că seismul s-a soldat cu moartea a cinci persoane, cel puţin trei dintre victime fiind înregistrate la Katmandou, la 270 de kilometri de epicentru. “Trei persoane au fost ucise la Katmandou, după ce un zid al ambasadei britanice s-a prăbuşit în urma cutremurului, iar alte două au murit în estul Nepalului”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale.

Circulaţia a fost suspendată la Katmandou, iar hotelurile şi barurile au fost evacuate.

Conform Institutului de geofizică american USGS, cutremurul s-a produs la ora locală 18.10 (15.40, ora României), iar epicentrul a fost situat la circa 60 de kilometri nord-vest de Gangtok, capitala statului Sikkim.

Legăturile telefonice terestre au fost temporar întrerupte la Gangtok, în timp ce reţelele de telefonie mobilă au fost supraîncărcate, iar locuitorii au relatat că şi alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă după cutremur.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă