Patrice Leconte este un cineast muncitor, care a facut pana acum vreo 30 de filme. Nu e un cineast original, preia mult de la cei din jur, cel mai probabil inconstient. Dar e un bun mestesugar, de aceea place multora. De pilda, "Confidences trop intimes" a intrat in 2004 in Competitia Oficiala a Festivalului de la Berlin, desi atractia dintre o femeie misterioasa si un financial adviser confundat (sau nu) de ea cu un terapeut provoca o maree de thriller erotic destul de cautat si de nesincer, desfasurat in siajul unui FranIois Ozon. Alte filme ale lui Patrice Leconte frizeaza kitschul si sunt lesne pasabile, cum e melodrama "La Veuve de Saint-Pierre" sau "Rue des plaisir" (care au rulat si la noi). Cred ca cineastului ii lipseste nu doar un stil personal, dar si profunzimea. Printre cele mai reusite filme ale sale ramane insa "La Fille sur le pont" (vazut si la noi), in care Leconte opera cu magicul asemenea unui iluzionist care are arta in sange. Nu avea scapari, nu se vedea manseta alba. "La Fille sur le pont" era frumos nu doar pe dinafara.
Cel mai recent film al lui Patrice Leconte este "Mon meilleur ami"/"Cel mai bun prieten", o poveste despre prietenie in care l-a cooptat din nou pe Daniel Auteuil. Ce-i drept, rolul negustorului de arta care e inconjurat de cunostinte, dar de nici un prieten pentru ca e ermetizat si nu stie comunica i se potriveste perfect lui Auteuil. Insa povestea e teribil de plata incat sa iti dai seama dupa un sfert de ora ca nu trebuie sa te astepti la mare lucru. Un vas grecesc, receptacul de lacrimi, plus secventa de deschidere a filmului in care Auteuil alias FranIois Coste asista alaturi de alte sase persoane la o slujba de inmormantare te-ar putea trimite spre un posibil scenariu al unui film delicat, dar dur si cu intarsii mitologice, despre singuratatea moderna. Asa ceva nu se intampla, caci scenaristul prefera un schepsis facil, adica pariul pe care Coste il face cu partenera sa de afaceri. Daca va demonstra in zece zile ca are un "cel mai bun prieten", va castiga vasul grec. Acest truc de comedie romantica americana acopera aproape intreg filmul, iar soferul de taxi (Dany Boon), pasionat de concursurile de cultura generala de la televizor si picat ca musca in lapte in pariul murdar al lui Coste, va avea datoria (dramaturgica) de a-i da eroului lectia necesara. Scenariul pare putin preocupat si de conturarea unor personaje umane complexe. Stau si ma intreb ce femeie ar fi atat de supusa si rabdatoare, fie ca e iubita, fie fiica, alaturi de un monstru cum e Coste? Sau cat de monstruos sa fii in calitate de Coste lipsit de prieteni, ce orori ai fi putut sa faci incat toti cei de care incerci sa te apropii, inclusiv fosti colegi de scoala, sa te repeada cu tot felul de chestii dure? Unilateralitatea eroilor nu pare sa fie un impediment pentru povestea ce culmineaza la final cu un concurs "Vrei sa fii milionar", la care, inevitabil, soferul de taxi, jignit, ajuns in pragul milionului de euro, va trebui sa-si calce pe inima sa-l sune pe Coste in calitate de prieten. Nici nu spun mai multe. "Cel mai bun prieten" pare un film facut din resturi, pe genunchi, fara idei si fara entuziasm.
"Cel mai bun prieten"/"Mon meilleur ami" – de Patrice Leconte, cu: Daniel Auteuil, Dany Boon, Julie Gayet, Julie Durand. 2006
