Încă de pe vremea lui Titu Maiorescu, noi românii ne ocupăm cu obstinație de împrumuturile „formelor fără fond”.
Toate etapele străbătute deja de frații noștri aflați colea mai la vest, indiferent că ni se potrivesc sau nu, indiferent cât de găunoase s-au dovedit, ne apucăm și noi viteji să le străbatem. Așa stă treaba și cu acest individualism, concept cu care cochetează tot mai multă populație urbană din spațiul carpato-danubiano-pontic. Citez de pe http://www.colaps.ro: „Trăim în lumea în care Eu se scrie cu literă mare mereu. Am fost învățați să fim mândri, preocupați de noi și numai de noi, să investim în noi, să facem ceva pentru noi, să ne răsfățăm, să ne facem pofta, să avem dreptatea noastră, adevărul nostru.”
Cei mai mulți oameni pe care îi cunosc și-au început inițierea în tainele individualismului din repetatele dezamăgiri în relațiile interumane. În aceste momente de disperare, din spațiul public au fost invadați de mesaje de genul: „ne naștem singuri și murim singuri”sau „persoana care nu te va părăsi niciodată ești tu însuți”. Nu neg adevărul din spatele acestor vorbe care sunt până la urmă niște truisme. Important este ce faci cu ele: le interiorizezi prin asumarea responsabilității asupra propriei vieți sau le transformi în religie și… citește mai mult pe like.noinu.ro
