23.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialCe trebuie şi ce nu trebuie să faci pentru a scăpa de...

Ce trebuie şi ce nu trebuie să faci pentru a scăpa de faliment

O bună parte a companiilor aflate în procedură de insolvenţă trec automat la concedierea angajaţilor scăzând astfel substanţial şansele de redresare, arată mai mulţi practicieni în insolvenţă consultaţi de RL.

Aceasta pare, de altfel, principala eroare comisă de patronii sau acţionarii firmelor aflate în procedura insolvenţei. Pe locuri de frunte în “topul greşelilor” s-ar putea regăsi şi stoparea investiţiilor în tehnologiile productive sau cedarea fără negociere a garanţiilor puse la bănci pentru credit.

 

Din experienţă putem afirma că, în practică, reprezentanţii companiilor care intră în procedura insolvenţei renunţă din inerţie la angajaţi, apreciind că acest demers este primul pas în scopul redresării activităţii, în realitate această strategie periclitând în mod considerabil şansele de reuşită ale unui eventual plan de reorganizare.”, apreciază Andrei Dumitru, partener al casei Dănilă, Petre şi Asociaţii.

Banca, “prietenul” falitului

A ceda garanţiile către bancă fără negociere ar fi iar o greşală mai ales, că în ultima perioadă, băncile sunt dispuse să discute condiţiile creditului. “Fără nici o îndoială că băncile privesc acum cu alţi ochi procedura insolvenţei. Sunt mult mai deschise decât în perioada de început a crizei”, spune Arin Stănescu, preşedinte Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă.

 

“Poziţia principalilor creditori ai companiilor aflate în insolvenţă,adică băncile, este deschisă deoarece nu mai pot acoperi prin valorificarea garanţiilor creanţele clienţilor”, apreciază şi Andrei Cionca, asociat coordonator al casei de Insovenţă Transilvania.

 

În opinia specialiştilor, procedura de insolvenţă se adresează în primul rând companiilor de dimensiuni mari, însă ea poate aduce avantaje şi firmelor mai mici.

 

În privinţa momentului oportun pentru a declara insolvenţa răspunsul este unul singur: cât mai repede, de la primele semne negative. Cu cât apelezi mai repede la procedura insolvenţei, cu atât sunt şanse mai mari ca procesul de restructurare să dea rezultate, cred aceştia.  

 

Cele mai citite

Apel pentru justiție în dosarele crimelor de genocid și fratricid din 22-30 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990

Următorul document se adresează președintelui României Klaus Iohannis, liderilor coaliției de guvernare Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, precum și ministrului Justiției Alina Gorghiu. Către Președintele României...

Formația de handbal masculin CS Dinamo și-a anunțat noul antrenor

Spaniolul David Davis a fost numit în funcţia de antrenor al echipei masculine de handbal CS Dinamo Bucureşti, a anunţat campioana României pa pagina...

Apel pentru justiție în dosarele crimelor de genocid și fratricid din 22-30 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990

Următorul document se adresează președintelui României Klaus Iohannis, liderilor coaliției de guvernare Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, precum și ministrului Justiției Alina Gorghiu. Către Președintele României...
Ultima oră
Pe aceeași temă