12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialCe spune Traian Băsescu despre CONDAMNAREA fratelui său, Mircea

Ce spune Traian Băsescu despre CONDAMNAREA fratelui său, Mircea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, pentru Mediafax, că fratele său, Mircea Băsescu, a primit „o condamnare grea”, în condiţiile în care a susţinut că nu a luat niciodată bani.

Traian Băsescu spune că fratele lui trebuie să respecte decizia tribunalului dar poate recurge la căile legale de atac.

Citește și: Mircea Băsescu a primit patru ani de închisoare cu EXECUTARE. Vezi reacția acestuia

„Este o condamnare grea, în condiţiile în care fratele meu susţine că nu a luat niciodată bani şi aşa au şi fost declaraţiile în fază iniţială, pe urmă s-au modificat. Trebuie să respecte decizia tribunalului şi să exercite căile de atac legale, apel la această decizie către Curtea de Apel”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul șef al statului susține că nu ştie dacă avocaţii fratelui său, Mircea Băsescu, au început demersurile necesare pentru a ataca decizia primei instanţe. „Nu cred că până când apare tot documentul, motivarea se poate face acest lucru”, a mai spus Traian Băsescu.

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte, spune că nu se aștepta să fie condamnat la închisoare pentru că se consideră nevinovat, el susținând că va ataca cu apel decizia Tribunalului Constanța.

Mircea Băsescu a fost condamnat, vineri, la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență, în dosarul privind mita pe care ar fi luat-o de la familia lui Sandu Anghel, iar Marian Căpățână a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru complicitate la trafic de influență.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa, în termen de zece zile de la comunicare.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statul suplimentează personalul pentru recalcularea pensiilor cu 1.000 de noi angajări

Guvernul a decis să modifice Hotărârea de Guvern nr. 118/2012 privind statutul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pentru a implementa servicii electronice avansate...

ASF a adoptat noi măsuri privind reglementarea și autorizarea piețelor financiare nebancare

ASF urmărește consolidarea rezilienței operaționale pentru piețele financiare nebancare Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o serie de măsuri pentru funcționarea piețelor financiare...

Sergio Perez părăsește Red Bull! Liam Lawson, înlocuitorul mexicanului în sezonul viitor

După un sezon dezamăgitor, despărțirea dintre Red Bull și Sergio Perez a fost oficializată, iar echipa a confirmat că Liam Lawson va ocupa locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă