4.5 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialMircea Băsescu a primit patru ani de închisoare cu executare. Ce reacție...

Mircea Băsescu a primit patru ani de închisoare cu executare. Ce reacție a avut Traian Băsescu

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, pentru Mediafax, că fratele său, Mircea Băsescu, a primit „o condamnare grea”, în condiţiile în care a susţinut că nu a luat niciodată bani.

Decizia, luată vineri dimineață de Tribunalul Constanța, nu este definitivă. Mircea Băsescu este găsit vinovat de trafic de influență. El urma să ajute familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe acesta din închisoare.

În același dosar, Marian Căpățână, complice cu Mircea Băsescu, a primit trei ani de închisoare.

Pentru Mircea Băsescu, procurorii ceruseră pedeapsa maximă – șapte ani de închisoare. Procurorii au cerut condamnarea la închisoare cu executare, precum şi restituirea a 250.000 de euro de către Mircea Băsescu.

În acelaşi dosar este judecat şi Marian Căpăţână, acuzat de complicitate la trafic de influenţă.

Procurorul DNA a spus, în faţa instanţei, că Marian Căpăţână a recunoscut fapta şi a precizat că a oprit doar 100.000 de euro, iar restul banilor i-au fost daţi lui Mircea Băsescu.

Mai mult, în urma unei înregistrări aflate la dosar, Mircea Băsescu recunoaşte că a primit 250.000 de euro, potrivit procurorului. Totodată, restul banilor, adică 350.000 de euro, au rămas la Marian Căpăţână, astfel că acuzarea a cerut instanţei ca aceste sume să fie confiscate.

Mircea Băsescu a anunțat imediat după aflarea sentinței că dorește să o conteste. Potrivit Agerpres, Mircea Băsescu este surprins de condamnarea lui și este decis să atace sentința dată de Tribunalul Constanța.

„Mărturisesc că mă surprinde decizia în primă instanță a judecătorilor de la Tribunalul Constanța, dar asta este. E o sentință pronunțată de instanță și o respectăm și evident o vom ataca cu apel la instanța superioară. În rest, efectiv sunt stupefiat pentru că Bercea și familia lui nu a spus niciodată, pe parcursul anchetelor și al audierilor în instanță, că mi-a dat mie banii, ci lui Marian Căpățână”, a declarat Mircea Băsescu.

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă