20 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialCe spune Principesa Margareta despre rolul Coroanei în România

Ce spune Principesa Margareta despre rolul Coroanei în România

Principesa Margareta a declarat, duminică, la un concert de gală organizat la Ateneul Român, că în prezent "majoritatea românilor poartă Coroanei afecţiune şi respect", în vreme ce în urmă cu un sfert de secol convoiul regal a fost oprit cu mitralierele, informează Mediafax.

Acest concert de gală de la Ateneul Român din Bucureşti face parte din seria de evenimente organizate de Familia Regală, începând de sâmbătă şi pe parcursul întregii zile de duminică, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la întoarcerea primului membru regal – Principesa moştenitoare Margareta – în România.

La începutul concertului, Principesa moştenitoare Margareta a declarat că Regele Mihai I şi Regina Elena au părăsit România în noaptea de 3 ianuarie 1948.

"Au trecut 42 de ani până când, în binecuvântata zi de 18 ianuarie 1990, am păşit pe pământ românesc, însoţită de principesa Sofia, sora mea. A fost drumul întoarcerii, o întregire personală şi istorică. Astăzi, sărbătorim împreună un sfert de secol în care am stat zi de zi alături de conaţionalii noştri, mai ales alături de cei mai vulnerabili dintre români, continuând legământul strămoşilor noştri. În 1990, România profundă nu cunoştea Coroana, precum un copil care nu şi-a întâlnit părinţii. Ultimul sfert de veac a dat Coroanei rolul de educator şi de model în domeniile importante ale vieţii româneşti, aşa cum ne-a învăţat Carol I. Astăzi, Fundaţia Principesa Margareta a României, care sărbătoreşte 25 de ani de la înfiinţare, se bucură de încredere şi de prestigiu. Sub îndrumarea Regelui Mihai, Familia Regală a ridicat o construcţie socială, culturală şi educaţională, precum şi o respectată instituţie regală, într-o vreme care avea nevoie de modele, de iubire, de inspiraţie şi de exemplu personal", a spus principesa Margareta.

Ea a precizat că "toţi aceşti ani au înrădăcinat România, au ţesut identitatea şi tradiţiile ei destrămate".

"Astăzi, majoritatea românilor poartă Coroanei afecţiune şi respect. Acum un sfert de secol am fost opriţi pe şoseaua Bucureşti-Piteşti cu mitraliere îndreptate spre convoiul regal. 20 de ani mai târziu, Regele se adresa Parlamentului României în şedinţă solemnă. În această seară, la Ateneul Român, sutele de personalităţi prezente reprezintă simbolic şi instituţional întreaga naţiune. Acesta este cel mai frumos cadou pentru ultimul sfert de secol românesc. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a mai spus Principesa Margareta.

Alături de principesa moştenitoare Margareta la concert sunt prezente două dintre surorile sale, respectiv Principesa Sofia şi Principesa Maria, dar şi Principele Radu, Principele Nicolae şi Principele Lorenz al Belgiei.

Alături de membrii Familiei Regale, în loja oficială se află şi premierul Victor Ponta şi soţia sa, Daciana.

Concertul este susţinut de Camerata Regală, violonistul Remus Azoiţei şi Corul Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta lui Horia Andreescu.

Seara se va încheia cu un dineu oficial găzduit de Palatul CEC, la ora 20.00, în prezenţa Principesei Margareta şi a Principelui Radu. Alături de aceştia vor fi Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae şi Principele Lorenz al Belgiei. La dineu vor lua parte două sute de invitaţi, personalităţi din străinătate, dar şi reprezentanţi ai tuturor domeniilor societăţii româneşti, care au susţinut Familia Regală în ultimii 25 de ani.

Concertul şi dineul fac parte din seria de evenimente organizate, începând de sâmbătă şi pe parcursul întregii zile de duminică, prin care Familia Regală marchează un sfert de veac de la întoarcerea în România a primului membru al Casei Regale – Principesa moştenitoare Margareta -, după ce Regele Mihai a fost silit să abdice (în 30 decembrie 1947) şi să părăsească ţara.

Între evenimente s-au numără şi o vizită în studioul Revoluţiei de la TVR, o ceremonie de decorări, dar şi Ziua Porţilor Deschise la Fundaţia Principesa Margareta a României, această manifestare din urmă fiind găzduită de Muzeul Satului.

Pe 18 ianuarie 1990, păşea pe pământ românesc primul membru al Familiei Regale (Principesa moştenitoare Margareta), după o întrerupere de 42 de ani. În acea zi, la ora 15.00, avionul de Geneva aducea la Bucureşti pe Principesa Margareta, însoţită de sora sa, Principesa Sofia.

Regele Mihai a încredinţat primei sale fiice, Principesa moştenitoare Margareta, misiunea de a-l reprezenta în România, pentru prima oară de la plecarea în exil, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1948.

Cele mai citite

Maxim salvează un punct pentru Gaziantep în meciul cu Besiktas! Românul a egalat la ultima fază

Mijlocașul român Alexandru Maxim a fost din nou decisiv pentru Gaziantep FK, marcând golul egalizator în minutul 90+5 al meciului împotriva lui Beșiktaș Istanbul,...

Tottenham pierde dramatic după ce a condus cu 2-0 împotriva lui Brighton!

Ange Postecoglou, tehnicianul lui Tottenham, a avut o reacție dură după una dintre cele mai dificile înfrângeri din cariera sa, suferită pe terenul lui...

Victorie la limită pentru FCSB cu Gloria Buzău! Gigi Becali: „M-a enervat chestiunea asta!”

FCSB a obținut o victorie cu emoții pe teren propriu împotriva Gloriei Buzău, scor 3-2, în etapa a 12-a din Superligă, într-un meci marcat...
Ultima oră
Pe aceeași temă