13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCe schimbări aduce reforma anunţată de Obama

Ce schimbări aduce reforma anunţată de Obama

Preşedintele american, Barack Obama, a avertizat că serviciile de informaţii americane vor “continua să se intereseze de intenţiile guvernelor din lume”, într-un interviu acordat televiziunii germane şi difuzat sâmbătă, relatează AFP.

“Agenţiile noastre de informaţii, la fel ca agenţiile germane şi toate celelalte, vor continua să se intereseze de intenţiile guvernelor din lume, acest lucru nu se va schimba”, a spus în acest context şeful Casei Albe. Liderul de la Washington a asigurat că Angela Merkel nu are de ce să se îngrijoreze de această supraveghere, pentru că nici unul dintre telefoanele ei mobile nu va fi ascultat de agenţia de informaţii NSA. El a insistat asupra “relaţiilor de prietenie şi încredere” care leagă, potrivit lui, cele două ţări.

Citeşte şi: Obama impune limite programului de supraveghere al NSA

Dar departe de el ideea de a renunţa la aceste practici, a căror dezvăluire, anul trecut, de către fostul consultant al NSA Edward Snowden a afectat puternic relaţia transatlantică. Vineri, în ajunul interviului, preşedintele Statelor Unite a afirmat că se va asigura că agenţiile de spionaj vor utiliza informaţiile strict în scopuri de securitate naţională, subliniind că drepturile cetăţenilor americani vor fi respectate.

“În problema colectării informaţiilor, agenţiile secrete americane vor utiliza datele strict pentru necesităţi în materie de securitate: pentru contrainformaţii, pentru combaterea terorismului, a proliferării nucleare, securitatea cibernetică, protejarea trupelor americane, combaterea infracţionalităţii transnaţionale, inclusiv a evaziunii fiscale”, a subliniat Obama.

Strângerea de date de către serviciile de informaţii americane este “în serviciul obiectivelor noastre diplomatice şi politice”, a mai explicat liderul de la Casa Albă în interviul acordat ZDF.

“Şi nu merită efortul de a avea un serviciu de informaţii dacă acesta se limitează la (colectarea de informaţii) care pot fi citite în (cotidianul american) New York Times sau în (cotidianul german) Der Spiegel. Adevărul este că, prin definiţie, misiunea serviciilor de informaţii este aceea de a descoperi ce gândesc oamenii, ce fac ei”, a continuat preşedintele american.

Dezvăluirile de anul trecut privind presupusa interceptare a telefoanelor mobile ale unor lideri europeni, între care cel al cancelarului german, au provocat un scandal în Europa şi mai ales în Germania.

Anunţurile lui Obama de vineri, care a promis să reducă din competenţele NSA în această privinţă, au fost întâmpinate cu scepticism în Germania, ca un prim pas dar, insuficient.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă