5.2 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialCe recomandări face fostul ambasador al SUA pentru candidații la prezidențiale

Ce recomandări face fostul ambasador al SUA pentru candidații la prezidențiale

 

Fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Mark Gitenstein, a declarat la Cluj, unde a participat la o conferință organizată de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai, că alegerile prezidenţiale din noiembrie vor determina direcţia României în perioada următoare.

El a afirmat că, dacă ar putea să voteze la alegerile prezidențiale din noiembrie, ar vota candidatul care va implementa măsurile cuprinse în Raportul CEPA – „Punctul de turnură al României”. Diplomatul american a subliniat că a vorbit în ultimii cinci ani cu aproape toţi candidaţii, iar aceştia i-au dat asigurări că cred în statul de drept, în transparenţă şi vor aplica aceste principii cuprinse în raportul sus-menționat.

“Nu am o părere formată despre anumiţi candidaţi, dar aş vrea să mă concentrez asupra perioadei de după alegeri, ce vor face dacă vor fi aleşi. Pentru mine, e important dacă vor reuşi să implementeze schimbările şi dacă judecătorii, procurorii şi instanţele vor continua să funcţioneze”, a declarat la Cluj Mark Gitenstein, prezent la Conferința Changing Romania – One sqare meter at a time.

„Decizia pe cine votează este a românilor şi ei trebuie să urmărească activitatea candidaţilor şi după alegeri şi să vadă dacă şi-au ţinut promisiunile făcute. Cred că cel mai important lucru este ca românii să îşi ţină promisiunile făcute”, a menţionat fostul ambasador american.

Cele mai citite

NATO a interceptat trei avioane rusești deasupra Mării Baltice

Avioane de vânătoare F-35 olandeze au interceptat trei aeronave rusești deasupra Mării Baltice vineri și le-au escortat la distanță peste apele internaționale până la...

Ilie Bolojan spune că discuțiile pentru programul de guvernare ar putea începe de marți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că, din punctul său de vedere, sunt create premisele pentru ca partidele care au convenit...

NATO a interceptat trei avioane rusești deasupra Mării Baltice

Avioane de vânătoare F-35 olandeze au interceptat trei aeronave rusești deasupra Mării Baltice vineri și le-au escortat la distanță peste apele internaționale până la...
Ultima oră
Pe aceeași temă