Desi e, mai ales, un pretios document de istorie literara, corespondenta dintre Dinu si Nelli Pillat – citita cu febra si guturai de 1 Mai muncitoresc – mi-a reconfirmat un lucru. Ca oricat ar fi ele de lipsite de picanterii si explozii spectaculoase, si aceste scrisori, ca orice forma de literatura autentica, iti reclama curiozitatea voyeurista si te fac sa parcurgi fiecare zi (fiecare fila) in cautarea unor randuri revelatoare. "Biruinta unei iubiri" e un volum fara scandal, cu notatii, mai ales, interioare, cu epistole de amor usor desuete, sufocate de o retorica stufoasa si dulceaga, care, cu toate acestea, mi-a placut la nebunie. Emotionanta pana la capat, cu istoria derulandu-se in spate ca un fundal mut, cenusiu, povestea dintre cei doi e una a durabilitatii, a fidelitatii, a rezistentei, nu prin cultura, ci prin iubire. E o carte despre noroc. In fond, o iubire mare, daca ai sansa de a o intalni, te poate anihila, rareori te formeaza si iti da aer, libertate si spatiu. Cititi scrisorile lui Dinu Pillat de la 21 de ani (pe vremea cand lucra la romanul "Tinerete ciudata"). Dati la o parte balastul de juraminte si lamentouri (fac parte din trusoul vremii). Ramane o maturitate sideranta si o siguranta in destinul sau care, azi, poate parea naiva. Cititi prima scrisoare adresata Monicai dupa intoarcerea lui din inchisoare.
In blandetea si distinctia egal umana si intelectuala, Dinu Pillat imi aminteste cumva de Valeriu Cristea. Am toata admiratia fata de amandoi si fiindca simt in ei o umanitate si o iubire pe care, cel mai adesea, intelectualii le-au ocolit ca pe niste slabiciuni. Ii pretuiesc cu adevarat abia acum, dupa ce am adunat destule dezamagiri. Deopotriva umane si intelectuale.
