23 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialCe produse bio cumpără românii

Ce produse bio cumpără românii

În ultimii ani, produsele bio au devenit tot mai căutate de către consumatorii români, iar vânzările au crescut cu aproximativ 15-20% pe toate categoriile de produse. În topul vânzarilor de produse bio sunt lactatele, urmate de ouă, formule pentru bebeluşi, produse zaharoase şi produse cosmetice de îngrijire.

“De la zi la zi, oameniii sunt tot mai interesaţi să investească în sănătatea lor, ceea ce încurajează firmele mici sau mari cu produse bio. Vânzările sunt bune şi pe măsură ce anii trec, acestea cresc tot mai mult. Daca preţurile la produsele bio vor fi rezonabile şi accesibile pentru tot omul, atunci vânzările vor creşte tot mai mult”, spune Ligia Pop, fondatoarea magazinului de produse bio Raw Vegan Mall.

“Am creat Raw Vegan Mall, cu scopul de a uşura munca oamenilor de a găsi o paletă largă de produse bio, aparatură şi cărţi de specialitate în acelaşi loc. Este greu când încerci să comanzi produse de pe mai multe site-uri şi nu ştii dacă să ai încredere sau nu”, explică Ligia Pop.

În ultimii ani, produsele bio nu se mai găsesc doar în câteva magazine online sau la târgurile speciale, ci în majoritatea hipermarketurilor din ţară, iar varietatea produselor disponibile pe rafturile din Romania creşte de la an la an. Producătorii nu sunt însă foarte optimişti în legătură cu creşterea vânzărilor.

“Creşterea la noi în ţară nu va fi exponenţială în următorii 2-3 ani, deoarece preţul produselor certificate ecologic este încă un element prohibitiv pentru români, raportat la nivelul veniturilor”, susţine Oana Suciu, Managing Partner Canah, producător bio din România.

Lactatele, în topul vânzărilor de produse bio

În Europa vânzările de produse bio sunt mai mari faţă de cele necertificate ecologic. În România raportul este invers.

Laptele rămâne categoria de produse bio cea mai cautată de consumatorii români. În hypermarketul Cora laptele bio reprezintă 7% din întreaga cantitate de lapte vandută, în timp ce în hypermarketul Carrefour, laptele bio reprezintă 1% din totalul de vânzări al categoriei lapte pasteurizat şi 4% din categoria de lapte uht. Kefirul bio reprezintă 9% din totalul vânzărilor din această categorie de produse, untul bio are 2% din vânzări, iar ouăle bio 1% din vânzări.

“Pe categoria patiserie industrială, vânzările pe segmentul bio au crescut cu aprox. 40% faţă de anul trecut. În ultimii ani vânzările pe acest segment au urmat un trend ascendent şi estimăm că, în viitor, acestea vor creşte cu aproximativ 15%. Cele mai cumpărate produse bio pe categoria patiserie industrială sunt snaking-urile (gustările) dulci şi sărate, iar ponderea produselor bio pe categoria patiserie industrială este de aproximativ 5%”, declară Andreea Mihai, director marketing Carrefour.

“Pe categoria pâine bio, vârful vânzărilor s-a înregistrat în 2009, după care vânzările au început să scadă. Pentru 2014 ne aşteptăm la menţinerea vânzărilor la nivelul celor din acest an. Cel mai căutat produs din categorie este pâinea integrală, cu seminţe”, completează Mihai.

“Ca trend general cred că produsele alimentare bio vor avea o creştere mai mare faţă de cosmetice, deoarece în primul rând suntem ceea ce mâncăm şi apoi ceea ce folosim în materie de frumuseţe”, afirmă Oana Suciu, Managing Partner al producătorului bio Canah.

Produsele bio, baza unei alimentaţii sănătoase

Livia, consumatoare de produse, îşi cumpără de la produse pe bază de soia fără conservanţi şi coloranţi, legume şi fructe de la producători locali, până la cosmetice handmade din ingrediente vegetale.

“Prefer produsele bio şi vegane pentru că sunt obţinute fără cruzime asupra animalelor şi fără exploatarea populaţiei defavorizate din ţările în curs de dezvoltare. În plus, aceste produse sunt mult mai sănătoase, conţinând exclusiv ingredient naturale, ecologice, a căror producere nu este dăunătoare pentru pentru mediu”, povesteşte Livia.

Ligia Pop, promotoarea stilului de alimentaţie raw vegan, susţine că produsele bio sunt ideale pentru o alimentaţie sănătoasă, dar multe alte produse naturale care nu au neaparat stampila „bio” sunt, de asemena, bune.

“Avem nevoie de produse crescute nu neapărat bio, dar cel puţin cât se poate de naturale şi crescute în condiţii umane, avem nevoie de produse proaspete, nu crescute pentru a stă pe raft cu lunile fără să se altereze, avem nevoie disperată de calitate în crudităţi, de vitamine, minerale şi proteine intacte şi nealterate de diverse chimicale şi procese de creştere artificială. Sănătatea noastră trebuie să fie pe primul loc şi trebuie să investim în ea. Dacă nu vom investi în ea acum, atunci trebuie să ne preagatim buzunarul pentru cheltuielile medicale care vor interveni mai târziu”, susţine Ligia Pop.

Producătorii de produse bio consideră că produsele bio reprezintă baza pentru o alimentaţie sănătoasă, dar şi o soluţie pentru problemele de mediu.

“Credem în modul de viaţă ecologic, ca soluţie pentru problemele globale cu care ne confruntăm în ultimii ani. A produce ecologic înseamnă grijă faţă de natură, faţă de sol şi ape, locuri de muncă pentru mai mulţi oameni, mâncare mai sănătoasă care oferă o vitalitate şi mobilitate pe termen lung”, conchide Oana Suciu, Managing Partner Canah.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă