18.9 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialCe le pasă şefilor fotbalului nostru de calitatea jocului din Liga I!

Ce le pasă şefilor fotbalului nostru de calitatea jocului din Liga I!

Până la urmă s-a întâmplat exact aşa cum am anticipat înainte de amânarea etapei a doua a returului, anul trecut, în decembrie. Vremea s-a îndreptat atunci, aşa cum de altfel anunţaseră şi prognozele meteo, şi s-ar fi putut juca fără probleme majoritatea meciurilor, în timp ce în momentul de faţă ninsorile şi frigul domină aproape toată ţara. Este mai mult decât evident că acum condiţiile pentru fotbal vor fi mult mai proaste decât dacă s-ar fi jucat la finele lui 2010, dar cu toate acestea conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal, în speţă Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, nici nu se mai gândeşte la o eventuală altă amânare a campionatului. Şi asta nu din cauză că ar fi prea mult ca Liga I să sufere două amânări în aceeaşi ediţie, care s-ar prelungi prea mult în vară, ci pentru că nu contează condiţiile meteo.

„Cum să se amâne campionatul? Returul nu se amână nici dacă o să fie zăpada de un metru”, a spus Mitică Dragomir, atât de mirat de parcă habar n-ar fi avut că, în decembrie trecut, Comitetul de Urgenţă al FRF a admis tocmai solicitarea forului pe care îl conduce cu privire la amânarea etapei a XIX-a din cadrul Campionatului Naţional, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Prin urmare, meciurile etapei a XIX-a a Ligii I vor avea loc în acest week-end în orice condiţii, deoarece este clar că şefilor fotbalului nostru nu le pasă câtuşi de puţin de calitatea fotbalului care se joacă pe stadioanele de la noi, în marea lor majoritate îngheţate sau pline de zăpadă. Mai mult, nu iau în calcul nici riscul crescut de accidentări la care sunt expuşi jucătorii – în special cei ai echipei naţionale care evoluează în Liga I, naţională care spre finele lunii martie va susţine dubla cu Bosnia, de al cărei rezultat va depinde calificarea României la turneul final al EURO 2012.

Singura speranţă de mai bine este ca măcar la programarea meciurilor din ediţia următoare să se ţină seama de anotimpuri, sau să se impună cluburilor să-şi doteze stadioanele cu instalaţii de încălzire a gazonului.

Cele mai citite

Susținerea Dezvoltării Copiilor pe Drumul Lor Unic

În ultimele decenii, autismul a devenit un subiect tot mai discutat și cercetat în comunitatea medicală și în societate în general. Această tulburare...

Susținerea Dezvoltării Copiilor pe Drumul Lor Unic

În ultimele decenii, autismul a devenit un subiect tot mai discutat și cercetat în comunitatea medicală și în societate în general. Această tulburare...
Ultima oră
Pe aceeași temă