Popor criminogen! Auzim tot mai des asta in legatura cu romii, in ciuda precedentelor istorice din care ar fi trebuit sa invatam sa identificam la timp riscul de deriva fascistoida spre care duce un asemenea discurs in care se confunda in mod voit faptul divers cu biologicul si cu fenomenul aculturalizarii. Multa lume, nu doar in Romania, dar si in Polonia, Ungaria, Slovacia, si oriunde aiurea, vorbeste despre tigani in bloc, fara nuante, fiecare reprezentant al majoritatii nationale crezand ca stie sa identifice un tigan. E ca si cum in cazul tiganilor nu ar mai functiona acel criteriu elementar de a-i lasa pe oameni sa se defineasca singuri. Ca si cum blestemul de a fi tigan ar imprima o marca infamanta indelebila, care traverseaza generatiile fara a mai putea fi stearsa vreodata, ca un fel de infierare radioactiva.
Nu doar in Romania, dar practic nicaieri in Europa de Est nu a fost propusa o discutie publica a "tiganitatii", nicaieri nu se pune problema definirii trasaturilor care compun identitatea tiganeasca. In cazul romilor se folosesc criterii care ar parea grosolane sau condamnabile daca ar fi aplicate altor grupuri. Desigur, adesea identificarea pare simpla. Romii care vorbesc unul sau altul din dialectele "limbii tiganesti" sunt romi. Scurt. Aici e simplu, identificarea se face prin limba, iar oamenii in chestiune revendica acea identitate. Dar nu e intotdeauna atat de usor, nu avem tot timpul la indemana criterii atat de clare, iar romii care inca mai conduc carute cu coviltir, care tipa in tiganeste la copii ("puradei", cum le spunem cu un zambet cunoscator-amuzat, ca si cum ar apartine altei specii, iar nu umanitatii) si ale caror femei ("pirande") au bani de aur in cozi, acei romi sunt astazi o minoritate peste tot.
In schimb, in partea noastra de lume un numar urias de oameni continua sa fie considerati "tigani", desi nu vorbesc acea limba, nu-si revendica acea identitate si in realitate tot ce doresc e sa fie lasati in pace. Vanatorii de tigani nu se asteapta, in general, sa li se ceara pe fata sa defineasca "tiganul". Multi ar ezita, din decenta, sa o faca, daca li s-ar cere asta, pentru a evita sa dea ca prim criteriu culoarea pielii.
De-ar fi asa, daca ne-am lua dupa tenul mai masliniu, atunci multe milioane de balcanici ar intra in aceasta categorie. Traim intr-o regiune atat de amestecata uman incat a vorbi despre "puritate rasiala" inseamna a da dovada de rea-credinta sau de ingrijoratoare carente mintale, precum cei care au crezut – si, din pacate, inca mai cred – ca pot identifica "evreul".
Ce alt criteriu sa mai fie atunci? Saracia? Iarasi ar insemna sa varam aici o buna parte a populatiilor din regiune. Adevarul este ca guvernele ezita sa adopte vreun alt criteriu de clasificare altul decat calculul empiric si datele aproximative ale ultimelor recensaminte. Etnologii care au abordat tema delicata a definirii "tiganului" au renuntat de multa vreme la criterii, precum ar fi limba, religia sau cultura. Nu exista o religie a tiganilor si nici o cultura tiganeasca. Nu exista nici macar o muzica tiganeasca. Exista mai degraba o maniera specifica de a interpreta muzica, dupa cum exista o serie de atitudini si gesturi cotidiene care pot ajuta la definirea romului si a ceea ce il face sa se distinga de vecinii sai. Numai ca pentru asta trebuie facut un efort colectiv pe care nu-l dorim, pentru ca e atat de comod si linistitor sa putem spune, in cuvinte simple, "ei" si "noi".
