Am privit si ascultat, zilele acestea, comentariile inlacrimate ale celor ce l-au cunoscut pe marele fotbalist Nicolae Dobrin, revarsarea de regrete si elogii postume si m-am gandit ca noi, romanii, avem o boala nationala: nu stim sa ne pretuim oamenii de talent in timpul vietii si aceasta insensibilitate incercam sa o suplinim cu o aversa de gesturi pioase, atunci cand nu mai e nimic de facut, cand ne raman doar vorbele, iar vorbele la noi nu obliga. Ele sunt felul nostru de a ne fenta responsabilitatile. Avem o credinta cvasimistica in ceea ce spunem, nu in ceea ce facem. Nici un necaz, nici o belea pricinuita noua de straini nu echivaleaza cu felul nostru de a ne ignora, uneori sadic, oamenii de isprava. Muntii maiestuosi, vaile scaldate in verdeata, codrii seculari si marea cea albastra nu ni le putem revendica in lipsa prezentei umane, care le da suflu, le inzestreaza cu valoare simbolica si sacramentala; frumusetile naturii nu ni se datoreaza noua, pangarirea acestor miracole insa da. "Ce tara frumoasa, Romania, pacat ca-i locuita!", obisnuim sa spunem in momentele noastre de autoflagelare. "A fi roman este o meserie", zicea la randul sau Bismarck, cu o malitie care si azi ne otraveste orgoliul, si daca ne uitam la cum se comporta conationalii nostri in Italia (evident, unii dintre ei, dar sunt totusi prea multi, raportati la alte grupuri de imigranti aflate in acelasi oras, in aceeasi perioada!), ai crede ca tinem neaparat sa demonstram tot ce e mai abisal in noi, ca vrem sa convingem Europa de greseala pe care a facut-o, luandu-ne in brate. In acelasi timp, sute de mii de romani, in majoritatea lor tineri, bine educati si foarte motivati in dorinta de a se realiza, parasesc tara, dar succesele lor, acolo pe unde ajung, nu reusesc sa obtureze, in media internationale, delictele savarsite de ceilalti.
Un mare roman ignorat in tara lui a fost profesorul Eugeniu Coseriu, originar din Basarabia – poate cel mai redutabil lingvist al secolului XX, creatorul "lingvisticii integrale", cunoscator a peste 30 de limbi – un spirit care reprezinta, cu siguranta, una dintre "portile" noastre de acces la universalitate. Ei bine, Academia Romana nu a elaborat nici pana azi un program de traducere si editare a operei sale, mare parte din ea scrisa in alte limbi decat romana. Singurii care depun eforturi in aceasta directie sunt Centrul de Studii Lingvistice de la Cluj, condus de prof. Mircea Borcila, si Eugenia Bojoga, nepoata marelui savant. Omagiat de cele mai prestigioase foruri stiintifice din lume, Coseriu s-a stins, in 2002, la Tübingen, Germania, cu sufletul ranit de raceala confratilor din Romania.
Ma intorc la Dobrin si ma intreb: daca a fost atat de iubit in timpul vietii, de ce nimeni dintre magnatii romani nu i-a oferit vreun sprijin, de pilda, Ion Tiriac? Doar cu sutele de mii de euro cheltuite pe cartusele consumate la acea faimoasa "vanatoare regala", alaturi de ex-prezidentiabilul Adrian Nastase si de alte fete simandicoase – cand au fost impuscati 50 de mistreti, "just for funny" –, i se putea plati "printului din Trivale" un tratament in strainatate! Sau ce fac oamenii instariti de la noi pentru sustinerea unor sporturi aflate in suferinta? Peste putin timp Andrei Pavel – cel care poarta in spate toata onoarea, cata mai e, a tenisului romanesc – se va retrage din activitatea competitionala, iar in urma lui se va casca neantul. De ce nu investesc oligarhii din Romania in tinerii tenismeni, de ce nu le finanteaza participarea la turnee internationale, de ce nu contribuie la amenajarea unor terenuri de joc sau a unor piscine moderne, ca am ajuns de rasul lumii cu bazinele noastre degradate inca sub Ceausescu, de altfel ca si natatia in ansamblul ei.
Am fost convins intotdeauna ca altruismul, spiritul de sacrificiu si bunele sentimente intre oameni ii pot ajuta sa infrunte intemperiile istoriei. Solidaritatea i-a ajutat pe japonezi si pe vest-germani sa-si ridice, dupa razboi, tarile din ruine si tot ea, "puterea celor fara de putere", a impins societatile ceha si poloneza in avangarda transformarilor democratice dupa 1989. In februarie 2001, cand reveneau comunistii la putere in Basarabia, calcand in picioare epavele partidelor asa-zis democratice, bolnave de cameleonism, macinate de o coruptie endemica, am crezut, la fel, ca vom rezista printr-o "coalitie a valorilor" – o retea flexibila de profesionisti din diverse domenii –, care sa impiedice extinderea raului, aparand criteriile de onoare si competenta: in spitale, universitati, in economie. Azi aceasta "plasa de siguranta" a Moldovei se destrama vazand cu ochii. Tinerii medici pleaca in Canada, meseriasii din constructii iau calea Italiei, Portugaliei si Irlandei, incat nu mai stiu cine va vota schimbarea la viitoarele alegeri. Haideti, macar in Romania, sa nu ne batem joc de cei mai buni!
Vitalie Ciobanu este scriitor din Chisinau
