26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCe beneficii îţi aduce doctoratul

Ce beneficii îţi aduce doctoratul

Urmarea cursurilor unui doctorat reprezintă, de cele mai multe ori, dorinţa intrării în cercetare sau în învăţământul universitar, cât şi avansării în domeniul academic.

Doctoratul este o opţiune la un nivel la care aş­teptările noastre pe plan profesional sunt de elită. Posesorii acestor titluri sunt printre cei mai bine plătiţi, dar reprezintă şi un pas important pentru o carieră universitară. „În lume, de multe ori un absolvent de doctorat este plătit mai bine decât un absolvent de master, iar aceasta este cu atât mai evident când vorbim de un DBA (Doctor of Business Administration – n.r.) sau de un PhD (Doctor of Philosofy in Business – n.r.) în comparaţie cu un MBA (Master of Business Administration – n.r.)”, precizează Marius Gîrlea, director general www.jobsinro.ro şi membru HR Club.

Poziţie ierarhică superioară

Pe lângă urmarea unei cariere în învăţământul superior, doctoratul oferă şi posibilitatea uneia în cercetare, administraţie centrală sau diplomaţie. „Pentru cariera de cercetare este aproape indispensabil aportul de «know-how» şi de «networking». Pentru cariera de business este o bună opţiune pentru că deschide porţile către o poziţie ierarhică superioară, în corelaţie obligatorie cu performanţa dovedită”, explică Gîrlea.
Mai mult, un avantaj al urmării unui doctorat este acela că la admitere nu este solicitată de către organizatori experienţă profesională. „Dacă îţi doreşti să accesezi un astfel de program, rămâne doar problema aplicării şi a acceptării”, completează Gîrlea.

Admiterea

Dosarul de admitere diferă în funcţie de universitate, cât şi de programul pentru care se aplică. Pe lângă actele clasice, viitorul cursant are nevoie şi de un memoriu de activitate ştiinţifică, în care să menţioneze nota de absolvire a ciclului de licenţă şi master, stagii de cercetare, rezultate, recomandări, participări la reuniuni ştiinţifice etc.
În plus, unele doctorate cer şi o scrisoare de motivaţie, care trebuie scrisă într-o notă personală, dar cu accent pe partea profesională. „Scrisoarea oferă candidatului ocazia de a se pune într-o lumină favorabilă şi de a-şi prezenta traseul profesional şi motivele care-l determină să-şi continue traseul academic”, susţine Alexandra Bideaua, specialist PR al Asociaţiei Young Goldfish, cu experienţă în consiliere şi integrare profesională a tinerilor.
Admiterea propriu-zisă constă pe lângă un examen şi în susţinerea unui interviu care să lămurească cele prezentate în dosar. „Atât în cazul scrisorii de motivaţie, cât şi a interviului este bine să încerci să priveşti prin ochii celui care urmează să citească sau să te asculte şi să te întrebi ce profil de candidat îşi doreşte şi să încerci să te apropii cât mai mult de modelul dorit”, recomandă Alexandra Bideaua, care consideră că esenţială este şi pregătirea. „O bună cunoaştere a posibilelor întrebări, căutarea de detalii legate de comisia de examinare şi discuţiile cu alte persoane care au trecut prin aceeaşi experienţă poate ajuta”, adaugă voluntarul Asociaţiei Young Goldfish.

Cele mai citite

Serviciul de închirieri mașini: Fii șoferul mașinii visurilor tale!

Ai în plan să pleci într-o vacanță împreună cu cei dragi, însă achiziția unei mașini nu se află pe lista ta de priorități momentan?...

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...
Ultima oră
Pe aceeași temă