Susţinătorii reducerilor drastice de emisii de dioxid de carbon vorbesc acum mult mai puţin despre schimbările climatice decât o făceau odată. Activiştii de mediu şi-au schimbat abordarea după eşecul summitului de la Copenhaga, care a avut loc anul trecut în decembrie, când şi-au dat seama de greşelile care existau în politica lor şi, de asemenea, ca răspuns la scepticismul din ce în ce mai mare al publicului şi la interesul scăzut în ceea ce priveşte subiectul.
Unii activişti încă se bazează pe tactici care induc frica, cum ar fi lansarea unei reclame care înfăţişează bombardarea oricărei persoane care ezită să susţină reducerile de carbon. Dar majoritatea activiştilor petrec acum mai mult timp încercând să scoată în evidenţă beneficiile recomandărilor lor. Ei nu mai insistă pe împiedicarea unui dezastru climatic, ci pe beneficiile financiare pe care le aduce o economie „verde”.
Poţi să găseşti exemple oriunde în lume, dar unul dintre cele mai bune este în ţara mea, Danemarca, unde un comitet de academicieni numit de guvern a prezentat recent o serie de sugestii prin care în 40 de ani ţara ar putea să nu mai folosească combustibili fosili. Ţelul este uluitor, mai mult de 80% din resursele energetice ale Danemarcei provenind din combustibilii fosili, care sunt mult mai ieftini şi mai de încredere decât orice sursă de energie ecologică.
Am participat la prezentarea comitetului şi am fost uimit de faptul că această comisie de mediu nu a menţionat aproape deloc schimbările de climat care au loc în prezent. Această omisiune este de înţeles, deoarece o ţară care acţionează singură nu poate face prea mult pentru a opri încălzirea globală. Dacă Danemarca ar putea într-adevăr să devină 100% liberă de necesitatea de a utiliza combustibilii fosili până în 2050 şi să rămână aşa tot secolul, efectul până în 2100 va fi amânarea creşterii temperaturii medii globale cu doar două săptămâni.
În loc să se concentreze pe schimbările climatice, Comisia de Mediu a scos în evidenţă beneficiile pe care le-ar avea Danemarca dacă ar trece la energia verde. Din păcate, la o analiză mai atentă, aceste beneficii s-au dovedit a fi iluzorii.
A fi primul nu îţi garantează bogăţia. Germania a iniţiat trendul panourilor solare, finanţat cu 47 miliarde de euro prin subvenţii. Dar rezultatul acestei investiţii îl constituie o factură imensă şi o tehnologie solară ineficientă, care stă pe acoperişurile caselor într-o ţară predominant înnorată, oferind un trivial 0,1% din totalul aprovizionării cu energie.
Şi Danemarca a încercat să fie inovatoare în domeniul energiei ecologice şi a introdus energia eoliană. Dar nici în acest caz rezultatele nu sunt foarte încurajatoare. Industria eoliană a Danemarcei este aproape complet dependentă de subvenţiile contribuabililor şi danezii plătesc cel mai mare preţ la energia electrică în comparaţie cu alte naţiuni industrializate. Studiile care sugerează că o cincime din cererea de energie electrică a Danemarcei este acoperită de centralele eoliene sunt o exagerare, deoarece o mare parte din energie este produsă atunci când nu există cerere şi trebuie să fie vândută în alte ţări.
Starea jalnică a energiei eoliene şi solare evidenţiază o provocare importantă cu care ne confruntăm în încercarea de a face tehnologia de astăzi competitivă şi eficientă. Linii directe de curent trebuie să fie construite pentru a transporta energia solară şi eoliană din zonele însorite sau cele cu vânt acolo unde majoritatea oamenilor trăiesc. În acelaşi timp, trebuie inventate mecanisme de stocare, astfel încât energia să nu fie întreruptă atunci când nu este soare sau vânt.
Susţinătorii reducerilor de carbon spun că tehnologiile de energie ecologică doar par mai scumpe, pentru că preţul combustibililor fosili nu reflectă costul impactului lor asupra climei. Dar prin permiterea acestui lucru s-ar face o diferenţă minoră. Cel mai relevant metastudiu economic arată că impactul climatic total din viitor ar justifica o taxă de aproximativ 0,01 euro pe litrul de benzină (0,06 dolari pe galon în Statele Unite ale Americii) – o sumă imposibil de aplicat din cauza impozitelor impuse deja de majoritatea ţărilor europene.
În ciuda faptului că schimbarea de la combustibilii fosili la energia verde necesită o transformare economică totală, Comisia de Mediu a Danemarcei a susţinut că eticheta de preţ ar fi aproape de zero. Comisia a ajuns la această concluzie prin presupunerea faptului că preţul pentru neadoptarea acestei politici recomandate ar fi uriaş.
Comisia crede că în următoarele secole costurile pentru combustibilii fosili vor creşte foarte mult deoarece sursele se vor termina, iar guvernele vor impune taxe foarte mari pe aceşti combustibili. Dar această ipoteză este discreditată de majoritatea dovezilor. Se pare că există resurse ieftine de cărbuni pentru sute de ani, iar datorită noilor tehnologii revoluţionare gazul devine tot mai abundent. Este posibil ca şi resursele de petrol să fie mărite considerabil de sursele neconvenţionale precum nisipurile cu gudron.
În acelaşi context, predicţia că guvernele vor impune taxe masive pe carbon are puţine argumente care să o susţină în realitate. Aceste presupuneri reprezintă un cadru sărac pe care să se construiască politici publice semnificative şi par să ignore costurile substanţiale de eliminare a combustibililor fosili, care, probabil, se ridică la cel puţin 5% din PIB pe an.
Renunţarea la consumul de combustibili fosili nu va fi uşoară. În acest sens, factorii de decizie politică trebuie să acorde prioritate investiţiilor în cercetare şi în dezvoltarea energiei verde. Încercarea de a impune reduceri mari de carbon în loc de a investi mai înainte în cercetare este ca şi când ai pune carul înaintea boilor.
Descoperirile notabile nu rezultă în mod automat dintr-o combinaţie de impozite pe combustibili fosili şi subvenţii pentru energia verde din prezent. Un exemplu în acest sens este faptul că, în ciuda cheltuielilor masive asociate cu Protocolul de la Kyoto, investiţiile ţărilor participante în cercetare şi dezvoltare ca procent din PIB nu au crescut.
Schimbarea mesajului după dezastrul de la summitul de la Copenhaga a fost, probabil, inevitabilă. Dar schimbarea reală de care este nevoie ar fi conştientizarea faptului că reducerile drastice şi timpurii de carbon sunt un răspuns slab la încălzirea globală – indiferent de modul în care acestea sunt ambalate.
