16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCe au câştigat sportivii constănţeni în 2012

Ce au câştigat sportivii constănţeni în 2012

Sportivii de pe litoral au obţinut două titluri naţionale, au participat la Jocurile Olimpice şi au avut apariţii încununate de medalii în aproape toate competiţiile autohtone.

 

An olimpic, 2012 a fost unul obişnuit pentru sportivii din Constanţa. Performanţele lor nu au fost mai multe sau mai importante faţă de anii trecuţi. Echilibrul s-a păstrat, victoriile şi bucuriile fiind în echilibru cu dezamăgirile şi contraperformanţele.

De departe, cele mai mediatizate şi mai importante performanţe constănţene le-au obţinut echipele de handbal masculin şi cea de volei feminin. Ambele au cucerit fără emoţii titlul naţional, Cupa României şi au participat cu succes în competiţiile europene, la cel mai înalt nivel. Deşi s-a decis că cele două formaţii nu se pot diferenţia şi au fost urcate pe cea mai înaltă treaptă a sportului constănţean, CSV 2004 Tomis a obţinut mai multe puncte în Liga Campionilor şi a reuşit calificarea în faza următoare a CEV Cup, întrecere în care a ajuns până în careul de aşi. HCM nu a realizat aceste performanţe, dar dificultatea competiţiei la handbal masculin este totuşi mai mare.

Chiar dacă nu au obţinut încă medalii sau trofee internaţionale, echipele menţionate au luat faţa sportivilor care, la individual, au cucerit „saci” de medalii la competiţiile cele mai importante. Este vorba de practicanţii gimnasticii aerobice. Nu mai puţin de şase sportivi de la această disciplină se regăsesc între cei mai buni sportivi constănţeni din 2012. În fruntea acestei liste este însă Eliza Samara, jucătoare de tenis de masă care a reuşit să pună serioase problemele concurentelor asiatice, liderele autoritare ale tenisului de masă.

Un sport aparte care se strecoară mereu în ierarhiile de final de an este şi navomodelismul. Andrei Romeu, Costiniuc Corneliu şi Costinel Bilca sunt cei trei care aduc medalii din măiestria cu care construiesc vapoare în miniatură.

Laura Pricop, marea speranţă

Viitorul sportului constănţean este pe mâini bune. Atât CS Farul, cât şi LPS „Nicolae Rotaru” au legitimaţi sportivi de perspectivă. Dintre aceştia, în 2012 s-a evidenţiat în mod deosebit halterofila Laura Pricop. Antrenată de Angheluş Beşleagă, sportiva de pe litoral a reuşit să câştige aproape toate competiţiile la care a participat. Dintre juniori s-au mai remarcat surorile „karatiste” Livia şi Andreea Cotoban, precum şi Cristina Chiriţă (culturism – fitness) sau George Nedelcu (canotaj).

2 titluri naţionale şi tot atâtea Cupe ale României au câştigat echipele constănţene în 2012.

Cele mai citite

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar fi implicat într-un scandal sexual cu o adolescentă de 14 ani

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă. Autoritățile au declanșat o anchetă...
Ultima oră
Pe aceeași temă