Am scris, încǎ de la începutul protestului “Salvaţi Roşia Montanǎ”, cǎ motivele care au scos lumea în stradǎ sunt mult mai cuprinzǎtoare decât proiectul de lege promovat intempestiv de cǎtre Guvernul Ponta. Cǎ este vorba despre natura democraţiei, pe care demonstranţii o vor realǎ şi nu doar mimatǎ, despre un stat de drept adevǎrat, nu despre caricatura pe care ne-o propune actuala clasǎ politicǎ. Nu întâmplǎtor, denumirea adoptatǎ pentru pagina de Facebook a mişcǎrii este “Uniţi, salvǎm” şi nu “Uniţi, salvǎm Roşia Montanǎ!”, iar în Piaţǎ s-a scandat, de la început, “Dǎm din pet pentru statul de drept” (cam şchioapǎ, ce sǎ zic, lipsesc copywriterii profesionişti).
Aşadar, protestatarii nu-s afundaţi în nisipurile Roşiei Montane şi indiferenţi la restul abuzurilor şi încǎlcǎrilor principiilor democratice. Politicienii se iluzioneazǎ dacǎ-şi închipuie cǎ ei vor privi doar spre Munţii Apuseni şi-i vor lǎsa sǎ-şi facǎ în linişte jocurile în restul ţǎrii. Din motivul acesta, am propus prietenilor care se declaraserǎ dornici sǎ participe la marşul de duminica trecutǎ o micǎ modificare în traseul deja convenit prin vot. Anume, o scurtǎ vizitǎ prin faţa instituţiei în chestiune, prilej cu care le-am fi cerut politicienilor, indiferent cǎ-i cheamǎ Bǎsescu sau Ponta, sǎ lase Justiţia în pace. Am fi profitat de ocazie ca sǎ întrebǎm şefii instituţiei de ce au îngropat dosarele numeroaselor nereguli petrecute în istoria proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montanǎ, nereguli care au fǎcut obiectul unor investigaţii despre care a amintit recent procurorul militar (în retragere) Oancea, şi multe altele. Ce-i drept, ideea mi-a venit puţin cam târziu, sambǎtǎ dupǎ-amiazǎ, dupǎ ce am vǎzut dezvoltǎrile ulterioare neregularitǎţilor petrecute la schimbarea şefilor de secţii de la DNA.
Ideea a suscitat, pe pagina de Facebook a evenimentului, discuţii destul de aprinse, cu argumente pro şi contra. Argumentele împotriva includerii DNA erau atât de ordin tactic (e bine ca o acţiune de protest sǎ aibǎ un obiectiv cât mai bine delimitat, pentru a nu-şi dilua mesajul şi a nu risca deturnǎri), cât şi conjunctural (mai fusese anunţat un protest legat strict de DNA, dar care pǎrea îndreptat doar împotriva unei singure pǎrţi a clasei politice, acţiune ce, datǎ fiind “întâmplǎtoarea” programare simultanǎ cu marşul “Uniţi, salvǎm”, avea coordonatele unei diversiuni). Faptul cǎ printre cei care au argumentat împotriva modificǎrii de traseu s-a numǎrat Claudiu Crǎciun, una dintre cele mai marcante prezenţe din Piaţǎ, a dat prilejul unor comentatori sǎ sugereze cu prematurǎ satisfacţie apariţia unor disensiuni în rândul manifestanţilor, eventual a unor acte de cenzurǎ. Nu ştiu dacǎ întâmplǎtor sau nu, articolele apǎrute în Evenimentul Zilei şi pe Hotnews sub semnǎturi diferite par copiate la indigo.
Ceea ce nu înţeleg comentatorii respectivi este faptul cǎ protestatarii din Piaţǎ nu reprezintǎ o organizaţie în sensul clasic, nu au şefi şi nici structuri de decizie ierarhice, nu au nimic de împǎrţit (nici mǎcar banii lui Soros). Cǎ între ei chiar se dezbat idei (e drept, uneori prea pătimaş, tipic reţelelor de socializare) şi se cautǎ soluţii, nu se confruntǎ veleitǎţi. Desigur, într-un partid de genul celor care acapareazǎ acum scena politicǎ, o propunere e întotdeauna pregǎtitǎ de câteva telefoane (“fǎ tu propunerea, eu o susţin”), iar o discuţie în contradictoriu e întotdeauna premisa unei sciziuni, sau mǎcar a unei excluderi spectaculoase. Nu e cazul, tocmai de asta nu ne plac actualele partide şi nu vrem sǎ le mai votǎm. Piaţa este şi trebuie sǎ rǎmânǎ un spaţiu deschis.
P.S. Pânǎ la urmǎ, am abandonat duminica trecutǎ ideea schimbǎrii traseului, înţelegând cǎ exista riscul ca o parte din participanţii potenţiali sǎ se piardǎ în deruta provocatǎ de modificarea ce s-ar fi produs cu doar câteva ore înainte de începerea marşului. Dar discuţia rǎmâne deschisǎ, mai vin duminici.
Mircea Kivu este sociolog
