26.3 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăSpecialCE a simplificat regulile de aprobare a ajutoarelor de stat

CE a simplificat regulile de aprobare a ajutoarelor de stat

Comisia Europeana (CE) a simplificat regulile de aprobare a ajutoarelor de stat astfel incat sa grabeasca aceasta procedura, dupa ce mai multe tari europene au criticat autoritatile de la Bruxelles pentru ritmul lent in care adopta deciziile, informeaza Reuters, citata de Mediafax.

"Noile reguli vor fi benefice afacerilor, facilitand decizii mai rapide referitoare la ajutoarele de stat, in principal printr-o cooperare mai buna intre statele membre si Comisia Europeana", a declarat comisarul european pentru Competitie, Neelie Kroes.

In prezent, Comisia adopta in sase luni o decizie bazata pe investigatii preliminare ale masurilor propuse de diferite state si in 20 de luni in cazul in care este initiata o ancheta formala.

"Asemenea perioade de timp si lipsa predictibilitatii referitoare la data la care va fi adoptata decizia nu satisfac cerintele afacerilor moderne. Din aceasta cauza, Comisia s-a angajat sa simplifice si sa accelereze procedurile legate de ajutoarele de stat", se arata intr-un comunicat al CE.

Procedurile de aprobare a ajutoarelor de stat au fost sistematizate intr-un Cod al Bunelor Practici, care urmareste imbunatatirea procesului pe arii mai extinse, precum prenotificarile, tratamentul notificarilor, procedura de investigare normala si tratamentul plangerilor, si intr-un alt instrument denumit "Procedura Simplificata", aplicabil doar in anumite cazuri specifice.

CE va decide in urmatoarele luni daca va aproba sau nu o serie de planuri de restructurare ale unor banci.

La inceputul lunii aprilie, ministrul german al Finantelor, Peer Steinbrueck, a criticat ritmul lent in care Comisia adopta deciziile, considerand ca acesta situatie submineaza increderea in sistemul financiar. El a adaugat ca regulile competitiei nu ar trebui sa obstructioneze eforturile statelor europene de a sprijini bancile.

Critici asemanatoare au venit si din partea Bancii Centrale Europene.

Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro

Cele mai citite

Putin avertizează țările occidentale că Rusia ar putea înarma inamicii lor

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat țările occidentale că fac un „pas foarte serios și periculos” prin furnizarea de arme Ucrainei, ceea ce ar...

LIGA 1. Infuzie de capital străin la Ploiești. Petrolul, achiziționat de investitori turci

Clubul Petrolul Ploiești a fost cumpărat de afaceriștii turci Serhan Cetinsaya și Sertac Guven, care în trecut au fost implicați și la Beșiktaș Istanbul. După...

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova este acuzat de luare de mită

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Țentiu, este acuzat de luare de mită, anunță jurnaliștii de la Chișinău. În acest context, procurorii din Republica...
Ultima oră
Pe aceeași temă