Pentru că unii dintre români, în ciuda verii politice toride, şi-au văzut de viaţa lor, am decis şi noi, privind trist spre vara care s-a cam dus, să vă prezentăm una dintre cele mai spectaculoase vacanţe petrecute anul acesta de un artist român.
Este vorba de actorul Lari Giorgescu, interpretul unui Caţavencu fabulos în spectacolul lui Gigi Căciuleanu „D’ale noastre”, montat la Teatrul Naţional din Bucureşti. E adevărat că Lari este încă foarte tânăr şi „nevalidat” ca artist, cum ar spune proaspătul preşedinte al ICR, neintrând, prin urmare, în zona de interes a domnului Marga şi a instituţiei pe care o conduce, dar asta nu ne-a împiedicat pe noi să-i luăm totuşi un interviu în care ne-a povestit cum şi-a petrecut el vacanţa de vară făcând turul Norvegiei pe bicicletă.
Lari, de ce, dintre toate ţările din lume, ai ales să traversezi Norvegia?
Eram vara trecută în Parcul Cişmigiu cu prietenul meu, scenograful Vladimir Turturică, şi-i povesteam despre o călătorie pe care o făcusem în România cu bicicleta. Şi el mi-a mărturisit atunci o idee de-a lui mai veche, de a face pe bicicletă turul Munţilor Scandinaviei. Am fost din primul moment entuziasmat de planurile lui. Numai că el nu avea în minte o dată precisă pentru acea aventură şi atunci i-am propus să facem un proiect împreună în vara următoare. Suna extrem de incitant. Dar am realizat repede că un tur al Munţilor Scandinaviei ar fi presupus cel puţin şase luni de lipsă din Bucureşti, aşa că, privind realist problema, am decis să parcurgem doar partea cea mai spectaculoasă a acestui traseu, şi anume Norvegia.
Cât de lung a fost acest drum?
Am parcurs 3.500 de kilometri din Oslo până în cel mai nordic punct, timp în care am trăit nişte lucruri fabuloase. Toate astea însă le veţi vedea în curând, pentru că întreaga noastră aventură a fost filmată de noi şi va fi transpusă într-un film, „Away to Norway”.
Şi cum era, domnule, vremea în Norvegia?
Din păcate, am nimerit una dintre cele mai aprige veri. Teoretic, vara în Norvegia e foarte plăcută. Dacă la noi sunt 40 de grade, la ei ar fi în mod normal cam 20, ceea ce e OK. Numai că noi am prins temperaturi de 8 grade, cu ploi şi furtuni. Nu-ţi mai spun că găseam zăpadă la tot pasul. Munţii sunt înalţi şi zăpada nu apucă să se topească, aşa că eram nevoiţi să ne montăm cortul direct pe zăpadă, căci noi dormeam în cort, aveam toate bagajele şi toate proviziile cu noi pe bicicletă. Eram exact ca melcul, cu căsuţa-n spate, încărcaţi cam cu 20 de kilograme fiecare, pentru că ne făceam provizii de hrană cam pentru 2-3 zile.
De ce aveaţi nevoie de atâtea provizii?
Pentru că Norvegia este o ţară mare comparativ cu numărul de locuitori şi sunt distanţe mari între oraşe. Găseşti mici zone populate, în care însă nu ai de unde să-ţi cumperi ceva de mâncare. Ni s-a întâmplat uneori ca, în disperare de cauză, să batem la uşile caselor pe care le întâlneam în cale şi să-i rugăm pe localnici să ne vândă ceva hrană. Asta pentru că peisajul era atât de spectaculos, te minunai la fiecare colţ, încât uitam de noi mergând pe bicicletă şi ne trezeam că se înnoptează şi noi nu mâncasem nimic. Şi nici nu era vreun magazin prin preajmă.
Şi erau drăguţi cu voi oamenii aceia cărora le băteaţi la poartă sau se speriau?
Foarte, foarte drăguţi. Surprinzător de drăguţi. E adevărat că atât eu, cât şi Vladimir suntem mai deschişi la culoare şi toţi ne luau drept norvegieni. De cum ne vedeau, începeau să ne vorbească în limba lor şi de-abia după aceea, când realizau că nu înţelegem, încercau să presupună din ce ţări am putea veni. Le-a fost destul de greu să creadă că veneam din România, din păcate.
Dar aţi fost totuşi patrioţi, nu? Nu v-aţi ascuns în spatele părului vostru blond şi al ochilor albaştri?
Întotdeauna am spus că suntem români. Încercam să le spunem că noi reprezentăm de fapt adevărata Românie şi că românii sunt aşa, ca noi, oameni normali, frumoşi. Nu ne-a fost nici teamă, nici ruşine că suntem români. Cum eu m-am născut, am crescut şi m-am educat în România, mi se pare normal ca atunci când mă întreabă cineva „Cum e ţara ta?” să răspund: „Aşa ca mine”. Deşi, recunosc, am întâlnit în această călătorie mulţi oameni sceptici în privinţa românilor.
Cum se manifestă scepticismul ăsta?
Oamenii au prejudecăţi şi ştiu destul de puţine lucruri despre România, doar ceea ce citesc prin presă sau văd la televizor. Ceea ce nu e încurajator.
Şi când nu găseaţi nici o casă pe drum şi rămâneaţi fără hrană, ce făceaţi?
Norvegia este o ţară în care nu ai cum să mori de foame. Ai în preajmă mereu câte o apă de unde, oricât de amator ai fi, dacă ai o undiţă, poţi pescui cât vrei. Asta am făcut şi noi. Pescuiam, făceam un foc şi ne prăjeam peştele.
Aţi trăit precum Adam în Rai, simplu şi frust?
Este uimitor câte ajungi să descoperi despre viaţă şi despre tine în astfel de condiţii. Cunosc oameni care nu s‑ar spăla în veci pe cap decât sub duş, cu apă caldă şi doar cu un anume şampon şi balsam. Ei bine, am aflat în această călătorie că te poţi spăla în râu şi asta cu un simplu săpun. Ştiu că nu spun nimic nou pentru nimeni şi că nu e o mare revelaţie, dar trăind pe pielea ta aceste lucruri ajungi să ai o altă perspectivă asupra vieţii. Te simţi un pic mai mic.
