27.3 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialCazul Dragnea - circumstanța agravantă

Cazul Dragnea – circumstanța agravantă

Liviu Dragnea a organizat o imensă mașinărie de „stoarcere“ a participării la referendum cu orice mijloace.

Pentru o dată cel puțin, a avut și premierul Ponta dreptate: condamnarea la un an cu suspendare în primă instanță a lui Liviu Dragnea este „sim­bo­li­că“. Bineînțeles că nu-i numai „simbolică“, de­oa­rece a avut de îndată consecințe practice: vice­pre­mierul a demisionat din funcțiile guvernamentale și de partid. În plus, Marele Șef al tuturor ba­ro­nilor locali își vede cariera politică frânată, poate chiar compromisă, mai ales dacă Înalta Curte va confirma în a doua instanță decizia.

Decizia este însă într-adevăr și „simbolică“, fi­ind­că, pentru prima dată, un înalt demnitar al sta­tu­lui român este condamnat deoarece a organizat fra­udarea sistematică a unui proces de votare – re­ferendumul de demitere al președintelui Băsescu din 2012. Ponta a susținut imediat că a fost un pro­ces politic, că Dragnea n-a făcut decât ce fac toți politicienii – cheamă oamenii la vot și că în această situație toți, din toate partidele, sunt egal de vinovați. A mai spus și că a înțeles con­dam­na­rea lui Dragnea „ca pe o condamnare a tuturor, a celor care l-am suspendat pe Băsescu, care am făcut campanie, am votat…“. Cu alte cu­vin­te, a insinuat cu viclenia-i bine știută premierul, majoritatea românilor activi politic devin, prin de­cizia instanței, complici, dar Dragnea, ca un mar­tir, ia singur culpa colectivă asupra sa!

Citește continuarea textului în Revista 22.

Cele mai citite

Ilie Bolojan: M-am întâlnit de două ori cu George Simion în acest an, dar nu au existat negocieri politice

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că s-a întâlnit de două ori în acest an cu liderul AUR, George Simion, precizând că discuțiile au...

Roberto Mancini revine cu un obiectiv clar! Selecționerul promite un nou trofeu pentru Italia

Roberto Mancini a vorbit despre revenirea pe banca naționalei Italiei și și-a prezentat obiectivele pentru noul mandat.Roberto Mancini a susținut miercuri, la Roma, prima...

Mircea Abrudean convoacă o nouă sesiune extraordinară a Senatului pentru Strategia Națională privind Biodiversitatea

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat o nouă sesiune extraordinară a Senatului în perioada 4-6 august, pe ordinea de zi urmând să se afle...
Ultima oră
Pe aceeași temă