26.3 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialCăutat în râul Mureș

Căutat în râul Mureș

Un bărbat în vârstă de circa 30 de ani este căutat de pompierii arădeni, sâmbătă seara, după ce s-ar fi înecat în râul Mureş, în vreme ce un tânăr în vârstă de 19 ani, alături de care acesta se scălda, a reuşit să iasă singur din apă, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Evenimentul a avut loc în zona Podului Traian din municipiul Arad, unde se află şi plaja privată a unui cunoscut hotel, transmite corespondentul MEDIAFAX. Surse din rândurile echipelor de căutare spun că cei doi bărbaţi, care sunt muncitori din Botoşani angajaţi la o companie din Arad, au intrat în Mureş pentru a se scălda, martorii sunând la 112, după ce nu i-au mai putut vedea.

Până la ajungerea pompierilor din cadrul ISU Arad, unul dintre cei doi a reuşit să iasă la mal. La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii continuau căutările celei de a doua persoane.

"În momentul sosirii echipajului SMURD, un băiat în vârstă de 19 ani, în stare stabilă, era la marginea apei, ieşit din râul Mureş. A fost preluat de către echipajul SMURD, i s-au acordat îngrijiri medicale, în primă fază, iar apoi a fost predat către un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru transport la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Echipajul de căutare cu barcă continuă misiunea pe râul Mureş pentru căutarea celui de-al doilea bărbat, posibil înecat, din declaraţiile tânărului, un bărbat de aproximativ 30-35 de ani", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

Cele mai citite

ANAF trece la impuneri din oficiu pentru venituri nedeclarate din 2021

Potrivit Codului de Procedură Fiscală, stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale poate fi făcută, atunci când contribuabilul nu depune declarația obligatorieANAF va începe, începând...

Investiții de 250 de milioane de lei de la bugetul național pentru lucrările critice la baraje, diguri și poldere. Diana Buzoianu: Anul acesta se...

Suma record de 250 de milioane de lei a fost alocată în acest an de la bugetul național pentru lucrări critice la baraje, diguri...

Consulatul României din Sankt Petersburg și-a încetat activitatea. Rusia a pus în aplicare măsura de răspuns

Măsura vine în contextul tensiunilor diplomatice dintre București și MoscovaConsulatul General al României din Sankt Petersburg și-a încheiat oficial activitatea vineri, iar personalul diplomatic...
Ultima oră
Pe aceeași temă