Meseria de prooroc e grea. Cat nu am mai rade daca am citi ziarele Ð nu zic de acum un veac, dar de acum zece ani Ð cu prezicerile pe planul politicii? In momentul de fata, CNSAS trece prin momente grele, iar combativa si revelatoarea conferinta de presa a lui Mircea Dinescu, anuntand ca se gandeste la demisie, ca si amaraciunea marturisita public de venerabilul Ticu Dumitrescu stau marturie dificultatilor prin care trece institutia.
Despre viciile invizibile ale CNSAS, in special despre instrumentarea lui de catre fosta Securitate, nu avem decat dovezi indirecte, desi cat se poate de sugestive. Dar sa nu vorbim decat despre ce e sigur si la vedere: sa incercam sa vedem care sunt viciile vizibile ale Consiliului.
Mai intai (s-a spus si s-a respus), expresia „politie politica” e un fel de subterfugiu. Adica nu sunt denuntati toti cei ce au dat, voit sau nevoit, relatii Securitatii, ci cei care au facut ceva mai rau. Ce fel de mai rau? Ð Au semnat un angajament. Oare cei care au semnat, dar dupa aceea nu au turnat sunt mai vinovati decat cei ce nu au semnat, dar au barfit pe la usile generalilor de Securitate? Un raspuns precis la aceasta intrebare nu stiu sa se fi dat.
Colegiul CNSAS este, se stie, alcatuit din oameni desemnati de partidele politice prezente in Parlament. Dar ce e un partid politic? Ð O grupare care serveste, in mod marturisit, interesele unui anumit grup, reprezinta o anumita conceptie despre politica. Si ce face Colegiul? Ð Vrea sa stabileasca un adevar istoric: daca cutare persoana a facut sau nu „politie politica”. Pai cum sa fie stabilirea unui adevar obiectul unei tranzactii, unui compromis? Ideea insasi a unui vot e contrara ideii de adevar istoric. Sa ni imaginam pe autorii unui tratat de istorie votand daca Stefan cel Mare a fost sau nu un bun politician!
Dar este firesc ca soarta unuia sau altuia sa intereseze diversele partide, caci sunt investigati oamenii politici, de partid, nu cantaretii de muzica populara sau laptarii. Inseamna ca reprezentantii acestor partide sunt pusi in fata unui conflict de fidelitate. Daca voteaza impotriva unui membru al partidului lor, sunt in culpa fata de acesta. Daca voteaza impotriva convingerii lor intime, sunt in conflict cu adevarul, adica chiar cu ceea ce li se cere prin prezenta lor in Colegiul CNSAS.
Sa spunem ca, in sfarsit, se ajunge la o concluzie. Persoana in cauza, nemultumita de verdict, va introduce recurs. Si cine judeca recursul? Ð Membrii aceluiasi colegiu! Constituit in instanta de apel, Colegiul se judeca pe sine insusi! Sa vezi si sa nu crezi.
Ce sa mai vorbim, e nebunie mare. Nu incercam sa stabilim daca vine din necugetare sau, dimpotriva, e cu plan subtire, desi aceasta e intrebarea principala. Dar nu putem sa raspundem cu precizia dorita.
Ce pare, in schimb, neindoielnic este faptul ca CNSAS, prin colegiul lui, nu functioneaza bine. Pana acum confuzia pe care a provocat-o depaseste cu mult limpezirile aduse.
Logic, se pot intampla mai multe lucruri. Institutia poate sa continue la fel, cu schimbari „pe ici, pe colo, si anume in punctele esentiale”. Ca multe alte sectoare ale vietii noastre sociale, va functiona prost si lumea se va obisnui cu asta. Diversi oameni vor iesi jumatate patati, jumatate curati, nimeni nu va fi nici total compromis, nici total reabilitat. Romanii vor primi, pentru a nu stiu cata oara, o lectie de relativism si chiar de cinism, in ambalajul unei lectii de morala.
Sau CNSAS va ajunge sa fie atat de criticat si de dispretuit incat se va prabusi.
Dar cine si-ar lua raspunderea sa-i semneze certificatul de deces?
Al treilea lucru care, logic, se poate petrece este o reforma profunda: alegerea membrilor pe alte criterii decat a celor de partid, stabilirea unor concepte mai clare decat al echivocului: „Securitate ca politie politica”.
Ca sa se intample asa ceva, ar trebui sa existe o adevarata vointa de reforma. Si, in societatea noastra, niste raporturi de forta altele decat cele existente in momentul de fata.
Dar asta-i alta poveste.
