24.9 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialCâţi poliţişti vor rămâne şomeri

Câţi poliţişti vor rămâne şomeri

Ministerul de Interne  are, de ieri, undă verde pentru radierea a 10.000 de posturi din structurile sale, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care viza disponibilizările din MAI. Cum în jur de 2.000 sunt deja vacante, numărul disponibilizaţilor ajunge undeva în jurul cifrei de 8.000, spun liderii de sindicat.

Dintre disponibilizaţi, poliţişti de la Inspectoratul General al Poliţiei Române sunt 1.328, iar de la Poliţia de Frontieră – 1.955. Restul – jandarmi, pompieri şi angajaţi din Aparatul Central al Ministerului.

Acum, înainte de disponibilizări, România are un număr de 451 de poliţişti (inclusiv jandarmi şi poliţişti de frontieră) la suta de mii de locuitori, spre deosebire de ţări ca Franţa – cu 355, sau Germania, cu 302. După restructurări, ţara noastră va face un pas spre media europeană, de 347 de poliţişti la suta de mii de locuitori, spun oficialii minsterului.

Sindicaliştii nu sunt însă de acord cu aceste cifre. Vasile Lincu, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „PRO LEX“, le reproşează oficialilor instituţiei că ar fi denaturat calculele. „ Nu suntem, de fapt, peste media europeană. Mai ales că trebuie să luăm în considerare şi numărul de infracţiuni din fiecare ţară“.

La MAE, doar 50 din 8.000? 

Reducerile de personal erau obligatorii pentru că ministerul nu îşi mai permitea să plătească salariile tuturor angajaţilor. Din acelaşi motiv, vor fi amânate procedurilor de încadrare în unităţile MAI a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie. Astfel, absolvenţii ar urma să fie repartizaţi la unităţile din structura ministerului în iarnă şi numiţi în funcţie abia începând cu ianurie 2012. 

Soluţii pentru miile de disponibilizaţi sunt puţine, spun sindicaliştii. Propunerea de zilele trecute făcută de ministrul de Externe Teodor Baconschi privind  transferul unora dintre disponibilizaţi la consulatele din cadrul MAE nu depăşise ieri nivelul de discuţii între cele două ministere.

„Chiar dacă s-ar concretiza, ar fi vorba doar de vreo 50 de posturi. O nimica toată la cei 8.000 disponibilizaţi. Au mai cerut cei de la Penitenciare vreo câteva sute, dar încă n-au bani pentru ei. Nu au soluţii cei disponibilizaţi“, conchide Lincu.

Cele mai citite

MAE: Niciun român nu a fost implicat în accidentul aviatic din Grecia. Autoritățile verifică în continuare situația victimelor

Modulul de pompieri români trimis în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă acționează exclusiv la sol, în altă regiune decât cea în care s-a...

Rusia acuză Ucraina de atacuri asupra copiilor: Moscova anunță zeci de minori uciși și sute de răniți în 2026

Cel mai recent incident s-a produs duminică dimineață în satul Printsevka, din regiunea Belgorod, aflată la granița cu UcrainaAutoritățile ruse susțin că peste 35...

Restricții pentru camioanele de peste 7,5 tone în trei județe, din cauza caniculei. Recomandări pentru șoferi

Circulația vehiculelor de mare tonaj va fi interzisă luni, între orele 12:00 și 20:00, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din Arad, Bihor...
Ultima oră
Pe aceeași temă