12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCÂTĂ APĂ EXISTĂ PE PĂMÂNT? Sfera în care s-ar afla toată apa...

CÂTĂ APĂ EXISTĂ PE PĂMÂNT? Sfera în care s-ar afla toată apa de pe Terra, n-ar depăşi 1.400 de kilometri în diametru

Un studiu realizat de guvernul Stetelor Unite a ajuns la concluzia că toată apa de pe întreg Pământul ar încăpea într-un balon cu diametrul de aproape 1.400 de kilometri. Aproximativ 70% din suprafaţa Pământului este acoperită de apă, însă într-un strat extrem de subiţre comparativ cu volumul planetei noastre, potrivit Mediafax.

Fiecare mare, râu, lac şi suprateran sau subteran ar încăpea în acea bulă de apă din imagine.

“După cum ştiţi, Pământul este un loc plin de apă, dar toată apa ar încăpea într-o sferă care s-ar întinde deasupra Statelor Unite peste Salt Lake City, Utah şi Kansas, potrivit unui comunicat de la institutul american de geofizică USGS, informează Daily Mail.

Oceanele deţin aproximativ 96,5% din toată apa de pe Pământ.

Apa, de asemenea, există în aer sub formă de vapori de apă, în lacuri şi răuri, în calotele polare şi în gheţari, şi în creaturile vii, dar toată această apă ar încăpea în acea bulă mică.

“Majoritatea apei de pe Terra, peste 96%, este apa sărată a oceanelor”, spune USGS.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă