33 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialCât plăteşte Onţanu pentru primul parc ecologic din Bucureşti

Cât plăteşte Onţanu pentru primul parc ecologic din Bucureşti

Primul parc ecologic din Bucureşti va fi amenajat în următoarele şase luni de către primarul Neculai Onţanu pentru recrearea bucureştenilor. Valoarea proiectul este de peste două milioane jumate de lei, din care 70,64% reprezintă finanţare nerambursabilă, respectiv 1.800.000 lei, din partea Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Pentru amenajarea noului parc, au concurat opt firme specializate şi, în urma licitaţiei electronice realizate prin Serviciul Electronic de Achiziţii Publice, a fost desemnată câştigătoare firma SC Geca Impex PM SRL, cu o valoare a ofertei de 2.503.989 lei, reprezentând 98% din valoarea estimată a proiectului, se arată într-un comunicat remis romanialibera.ro de către Primăria Sectorului 2.

Parcul ecologic Dobroeşti va avea o suprafaţă de 2,19 ha şi va fi situat la intersecţia dintre Şoselele Pantelimon cu Dobroeşti unde se vor planta 6650 de arbori, arbuşti şi plante perene (270 arbori foioşi şi 100 arbori răşinoşi), arbuşti (5600 bucăţi de foioşi şi 400 de bucăţi de răşinoşi), plante perene 280 de bucăţi, gard viu din arbuşti foioşi, 700 m.l. şi 10.000 m.p. gazon.

Iluminatul pe timpul nopţii a aleilor din parc şi a zonelor de promenadă se va realiza cu ajutorul a 28 de stâlpi pe care vor fi montate panouri voltaice care vor realiza o economie importantă la bugetul local.

Irigarea zonelor verzi şi a vegetaţiei se va face numai prin intermediul unei instalaţii automatizate ce va fi programată să funcţioneze în funcţie de ciclul de udare necesar plantelor din parc, astfel încât să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă.

Proiectul prevede montarea a 28 de bănci ergonomice, mese şi bănci speciale pentru picnic şi 30 de coşuri de gunoi, iar cei mici vor avea la dispoziţie două spaţii de joacă dotate cu diferite echipamente structurate pe diverse vârste, ansambluri de joacă care stimulează ingeniozitatea celor mici, precum şi o suprafaţă cu nisip de 500 m.p.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Gustări sănătoase pentru birou: 25 de idei ușoare și nutritive

Pe la 11:00 sau spre ora 16:00, concentrarea începe să scadă la job, iar foamea îți poate distrage atenția de la taskuri. Dacă nu...

Mbappe a explodat după eliminarea Franței! Reacția nervoasă surprinsă imediat după semifinală

Kylian Mbappe și-a exprimat frustrările după înfrângerea Franței cu 0-2 în fața Spaniei, în semifinalele Campionatului Mondial.Franța a ratat calificarea în finala Campionatului Mondial,...

Ai șoareci sau șobolani în casă? Iată de ce Dr. Clean poate fi soluția potrivită

Știi senzația aceea neplăcută când auzi zgomote ciudate noaptea, prin pereți sau prin tavan, și nu îți dai seama exact de unde vin? Sau...
Ultima oră
Pe aceeași temă