21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCât lapte bea şi câtă carne mănâncă un român într-o lună

Cât lapte bea şi câtă carne mănâncă un român într-o lună

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, un român a consumat lunar, în medie, 3,39 kilograme de carne şi 5,76 litri de lapte, anul trecut, informează Agerpres.

'Consumul de carne şi preparate din carne este de nivel relativ scăzut comparativ cu standardele din ţările dezvoltate. Consumul mediu lunar de carne proaspătă pe o persoană a fost, în anul 2015, de 3,39 kg/persoană, în creştere faţă de anul 2014 cu 0,14 kg/persoană. Împreună cu preparatele din carne, acesta se ridică la 4,49 kg/persoană lunar, în creştere faţă de anul anterior cu 0,21 kg/persoană lunar, ceea ce înseamnă un consum mediu anual de 53,9 kg/persoană', informează INS.

Potrivit instituţiei, gospodăriile formate dintr-o singură persoană au cel mai bogat consum de carne (4,73 kg/persoană lunar carne proaspătă şi respectiv 6,29 kg/persoană lunar carne proaspătă şi preparate din carne).

Consumul de lapte a fost, în anul 2015, în medie lunar, de 5,76 litri/persoană (5,79 litri/persoană în 2014).

'În anul 2015, nivelul cel mai înalt s-a înregistrat în gospodăriile de pensionari (6,04 litri/persoană în 2014 şi 6,26 litri/persoană în 2015), iar cel mai scăzut în cele de şomeri (4,38 litri/persoană în 2014 şi 4,77 litri/persoană în 2015). Între gospodăriile din mediul rural (5,98 litri/persoană) şi cele din mediul urban (5,57 litri/persoană) s-a înregistrat un decalaj lunar de 0,41 litri/persoană. Cel mai mare consum de lapte se înregistrează în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (7,57 litri/persoană lunar). Aceasta se explică şi prin faptul că în cele mai multe cazuri în gospodăriile formate dintr-o singură persoană predomină persoanele vârstnice', menţionează publicaţia.

În ceea ce priveşte consumul de brânzeturi şi smântână, acesta are caracteristici similare cu cel de lapte.

'El este mai ridicat la gospodăriile de pensionari (1,39 kg/persoană) şi mai scăzut la cele de şomeri (0,96 kg/persoană). Nivelul consumului de brânzeturi şi smântână este diferenţiat mai mult în funcţie de numărul persoanelor din gospodărie, cel mai înalt înregistrându-se la gospodăriile formate dintr-o singură persoană (1,86 kg/persoană)', precizează INS. 

Cele mai citite

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...
Ultima oră
Pe aceeași temă