28.5 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialCât de puternic a ajuns Vîntu

Cât de puternic a ajuns Vîntu

Concluzii despre Sorin Ovidiu Vîntu în rechizitoriul procurorilor: poate influenţa 
numirea unor şefi în structurile statului, dar şi opinia publică, prin trustul său de presă.

Sorin Ovidiu Vîntu şi-a condus de la început afacerile prin intermediul unei reţele de foşti ofiţeri din Securitate şi din spionajul extern românesc. În timp, conexiunile lui SOV s-au extins în mediile financiare şi au penetrat cu succes cercuri politice înalte. Însă cât de puternic este în realitate omul de afaceri şi cât de departe ajunge influenţa lui Vîntu? Un răspuns tranşant îl dă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În rechizitoriul privind favorizarea de către SOV a infractorului Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, procurorul-şef Marius Iacob menţionează că documentele obţinute în cursul anchetei atestă faptul că Sorin Ovidiu Vîntu poate influenţa numiri la vârf în structurile statului român, dar şi opinia publică, prin intermediul instituţiilor de presă pe care le controlează, parte a trustului Realitatea.

Potrivit procurorului Iacob, instrumentele de care dispune părintele FNI ar trebui considerate de instanţă suficient de relevante pentru a cântări greu în momentul unei eventuale condamnări. „Atitudinea  procesual-penală a inculpatului (Sorin Ovidiu Vîntu – n.r.), coroborată cu posibilitatea de a influenţa numirea unor persoane în funcţii de conducere ale instituţiilor publice şi cu posibilitatea de a influenţa prin intermediul instituţiilor de presă pe care le controlează în mod direct opinia publică, aspecte care rezultă din actele dosarului, conturează profilul personal al inculpatului şi sunt relevante din perspectiva individualizării pedepsei, ce se efectuează potrivit dispoziţiilor art. 72 din Codul Penal”, se arată în rechizitoriul Parchetului General, în baza căruia Vîntu a fost trimis în judecată la sfârşitul săptămânii trecute.

Respectul autorităţilor, o opţiune

Procurorii pun în relaţie directă felul în care îşi foloseşte Sorin Ovidiu Vîntu instituţiile media pe care le controlează cu atitudinea sa sfidătoare la adresa autorităţilor judiciare: „Comportamentul inculpatului (Sorin Ovidiu Vîntu – n.r.) evidenţiază că acesta se consideră deranjat în raport cu obligaţia care îi revine de a respecta hotărâri judecătoreşti. Pentru inculpat, recunoaşterea şi respectul autorităţilor publice în general, recunoaşterea şi respectarea autorităţii unei hotărâri judecătoreşti în special reprezintă o opţiune, iar sfidarea autorităţilor şi ignorarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti sunt considerate atitudini normale”, punctează procurorul Marius Iacob în rechizitoriu.  

Comportamentul fratelui lui Popa, considerat suspicios

Şi Virgil Popa, fratele fostului administrator al FNI, Nicolae Popa, arestat la Jakarta, va fi cercetat penal, sub acuzaţia de mărturie mincinoasă. Virgil Popa a fost implicat direct în ajutorul pe care Vîntu i l-a oferit lui Nicolae Popa, aflat în Indonezia. Una dintre interceptările SRI din ianuarie anul acesta pun în lumină implicarea lui Virgil Popa şi relevă relaţiile tensionate dintre el şi SOV, legate de modul în care decurge operaţiunea de salvare a lui Nicolae Popa, după ce acesta fusese reţinut. Intercepta-rea redată mai jos de România Liberă surprinde discuţia lui Virgil Popa cu Alexandru Stoian, şoferul lui Vîntu, şi el cercetat în dosar. Deşi în dreptul interlocutorului lui Stoian este trecută menţiunea „domn”, discuţia celor doi arată că acesta ar fi de fapt Virgil Popa, singurul „frate de sânge” al lui Nicolae Popa.

A. STOIAN: Alo! Eu sunt! Ascultă-mă cu atenţie!
DOMN: Te ascult!

A. STOIAN: Zice aşa: „Noi am făcut o înţelegere! După ce iese, imediat primeşti ceea ce trebuie să primeşti”.
DOMN: Eu am înţeles că asta este dorinţa lui, dar nu merge aşa, măi, oameni buni! Deci nu reuşesc! Deja am două termene pe care le-am depăşit: am dat 3 săptămâni, n-a mers, am dat 10 zile, a trecut şi ăla! Mi s-a spus foarte clar aseară: „Gata! În momentul în care eşti pregătit, faci dovada că eşti pregătit, l-am scos! Nu vor altfel! Nu suntem la…”

A. STOIAN: Tot comportamentul tău i se pare suspicios. Şi mi-a zis aşa: „Dacă e, trimitem pe altcineva!”. Pui banii ăia într-un cont şi vine altcineva şi se ocupă de situaţia de acolo.
DOMN: Chestia asta cu altcineva să o uite, da?! Eu sunt cel implicat, eu sunt fratele lui de sânge, n-o fac de unul singur! Nu mă întorc ca să mă aresteze poliţia acasă, că deja mă caută pentru că n-am depus mărturie împotriva lui. Să facă aşa cum spun eu! Sau să vorbească cu mine sau cu el, ca să înţeleagă că nu se poate altfel, măi, oameni buni! Stau de o lună jumate aici, nici măcar un leu nu mi-a trimis, pentru mine, ca să stau aici! Stau aici pe datorii. Am zis să nu discut despre asta, până n-o veni momentul. (…)

Un alt „instrument” al lui SOV, învinuit în dosar

Procurorii au deschis recent un nou dosar de favorizare a infractorului, în care învinuit de complicitate este Ghenadie Nipomici, despre care presa a relatat că ar fi reprezentat în România mai multe off-shore-uri în spatele cărora s-ar fi aflat SOV. De remarcat că majoritatea firmelor în care este implicat Nipomici au legătură cu instituţiile de presă deţinute de Vîntu. Potrivit surselor RL, Ghenadie Nipomici are interdicţie de a părăsi ţara.

Cele mai citite

Suspect identificat după tragedia de la Gay Pride Berlin: un tânăr de 21 de ani este căutat de poliție

Anchetatorii susțin că tânărul ar fi provocat rănirea mai multor persoane în zona parcului Tiergarten, unde vehiculul a pătruns în mulțimePoliția germană a anunțat...

Alexandru Muraru: „E timpul ca diplomații ruși să plece acasă”, după a treia dronă doborâtă în spațiul aerian al României

Deputatul PNL Alexandru Muraru, președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, afirmă că România ar trebui să expulzeze diplomații ruși,...

Record absolut la Medicina din București: aproape 7.000 de tineri concurează pentru un loc la UMF „Carol Davila”

Din totalul locurilor scoase la concurs, 1.291 sunt finanțate de la bugetul de stat, iar 656 sunt disponibile cu taxăUniversitatea de Medicină și Farmacie...
Ultima oră
Pe aceeași temă