21 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialCât de bună este apa de la robinet?

Cât de bună este apa de la robinet?

Începând de ieri, SC RAJA SA a iniţiat campania „Apa este viaţă”. Locuitorii din Constanţa, Mangalia şi Medgidia pot testa calitatea apei potabile.

În cadrul evenimentului, cetăţenii vor avea ocazia, timp de zece zile, să guste apa potabilă din zona unde locuiesc, să vadă un buletin de analiză de laborator şi să afle de la specialişti informaţii despre calitatea apei. În acest sens, vor fi amplasate 60 de corturi la Constanţa şi câte 15 la Mangalia şi Medgidia, în cadrul cărora vor avea loc demonstraţii practice privind calitatea apei prin probe de apă. În fiecare zi vor fi montate câte şase corturi, în diferite zone ale oraşului.

Directorul general SC RAJA SA, Felix Stroe, a precizat că această campanie a demarat în urma multor sesizări venite din partea unor cetăţeni, referitoare la calitatea apei care curge la robinet şi care conţine clor, rugină sau mătasea broaştei. Pentru a lămuri acest aspect, directorul a subliniat faptul că răspunzători de calitatea apei sunt şi consumatorii.

Mai mult decât atât, realitatea tristă este că aproape toate blocurile nu şi-au schimbat, de peste 20 de ani, coloanele verticale, nu au fost reparate ţevile din subsolurile caselor sau nu au fost schimbate bateriile. „Scopul campaniei este de a demonstra că apa pe care o furnizăm zi de zi este excelentă. Apa este extrasă din izvoare subterane, la adâncimi de peste 1000 m. În plus, apa este tratată cu ultraviolete, fapt care permite eliminarea oricăror microorganisme”, a spus Felix Stroe.

Ieri au fost instalate primele puncte de informare din cadrul campaniei. Cetăţenii constănţeni s-au arătat un pic rezervaţi atunci când au fost invitaţi să ia parte la lecţia despre apă şi să guste din aceasta. Cei mai mulţi locuitori ne-au spus că preferă să cumpere apă îmbuteliată, cu toate că acest lucru nu este neapărat unul bun. „Apa are un gust foarte bun. Îmi place”, a declarat o constănţeancă, dornică să afle mai multe despre calitatea apei care ajunge la robinetul din apartament şi să lase deoparte ideile preconcepute despre apa care curge la robinet. Corturile instalate în cele trei oraşe vor fi deschise în intervalul orar 12.00-18.00. Campania „Apa este viaţă” se va derula anual în diverse localităţi unde RAJA asigură alimentarea cu apă.

Apa este de bună calitate

„Noi răspundem de calitatea apei până la limita proprietăţii cetăţeanului. Eu nu pot să intru mai mult. De la limita proprietăţii până la robinet este problema proprietarului. Eu răspund de calitatea apei până la branşamentul blocului. Dacă proprietarii nu schimbă ţevile din subsolul tehnic sau nu schimbă coloanele verticale sau nu schimbă robinetele, bateriile, o să ajungă apa maro sau cu alge. Ne-am hotărât să facem o campanie în care să convingem cetăţenii că apa este de bună calitate. Suntem prima companie din România care a înfiinţat o direcţie de calitate. Cea mai importantă problemă este calitatea apei oferită populaţiei.” Directorul companiei SC RAJA SA Constanţa, Felix Stroe.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă