27.3 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialCastelul lui Dracula a revenit proprietarului de drept

Castelul lui Dracula a revenit proprietarului de drept

Dupa aproape 60 de ani de la izgonirea din tara si exproprierea Familiei Regale, unul dintre reprezentantii sai, arhiducele Dominic Habsburg-Lothringen, s-a intors ieri pentru prima data in tara. La intrarea pe domeniul Bran, printul a fost intampinat, conform obiceiului, cu paine si sare de catre tinere imbracate traditional si, imediat, asaltat de ziaristi, oaspeti, localnici sau pur si simplu curiosi.

Cei mai in varsta, fosti colegi de scoala cu acesta, isi aminteau ca ii spuneau Nichi, iar unul dintre ei a citit notele obtinute la scoala, care erau toate stralucite. Printul a insistat ca, pentru el, recuperarea locului in care si-a petrecut cei mai frumosi ani ai copilariei – si care de drept ii apartine – nu reprezinta altceva decat o intoarcere la baza, la radacini. Nemaifolosind de mult limba romana, Dominic Habsburg nu o mai vorbeste, dar o intelege in mare parte. Totusi, printul, care este la prima vizita in Romania din momentul izgonirii, cand era doar un copil, nu se va intoarce in Romania si nu va locui la Bran. Aceasta pentru simplul motiv ca nu putem da timpul inapoi, nu mai putem retrai trecutul si nu mai suntem in anii '40. Emotia l-a facut pe print sa-i dea lacrimile atunci cand a spus cat ii este de dor de mama sa, principesa Ileana, care si-ar fi dorit sa fie de fata la acest moment.

Semnarea documentului

Dupa ce intregul alai a urcat treptele tocite de vreme ale castelului, uitandu-se in toate cotloanele pentru a descoperi salasul unui vampir sau cel putin al vreunui liliac (ceea ce nu s-a intamplat, totul fiind doar o legenda), s-au semnat, in biblioteca Reginei Maria, documentele oficiale. Important este acordul privind administrarea in urmatorii trei ani a Castelului, semnat de domnul ministru Adrian Iorgulescu si de Dominic Habsburg-Lothringen. Acesta a semnat, de altfel, si ca reprezentant al celorlalti doi copii ai principesei Ileana si ai arhiducelui Anton de Habsburg: Maria-Magdalena Holzhausen si Elisabetha Sanhofer. Pentru urmatorii trei ani, Muzeul Bran va functiona ca institutie publica in subordinea Ministerului Culturii si Cultelor, potrivit prevederilor Legii Muzeelor si Colectiilor. La sedintele Consiliului de Administratie, care va ramane in aceasta formula, va putea participa un reprezentant al proprietarului. Dupa trei ani se va semna un proces-verbal de predare-primire catre proprietar a Castelului.

Modelul Brukenthal

Ministrul Iorgulescu si-a exprimat insa speranta ca modelul Brukenthal va fi extins si aici, iar dupa aceea, la alte obiective, ca Pelesul si Pelisorul. „Imi doresc ca si dupa trei ani Branul sa ramana un obiectiv cultural si turistic”, a afirmat domnul ministru. In urmatorul an s-a alocat suma importanta de 17 miliarde de lei vechi pentru continuarea lucrarilor de imbunatatire a Castelului, dar dupa aceea sarcina va reveni proprietarului. Intrebat daca isi va petrece vacantele la Bran, printul a raspuns cu umor ca aceasta intrebare trebuie pusa actualului director al Muzeului. Totodata, el a negat ferm zvonurile legate de construirea unui hotel in acel spatiu.

Castelul Bran – scurt istoric

Prima atestare documentara a Castelului Bran dateaza din noiembrie 1377. A fost multa vreme punct de vama intre Transilvania si Tara Romaneasca. In 1920, Consiliul Orasenesc Brasov a donat Castelul Reginei Maria a Romaniei, in semn de recunostinta fata de contributia ei la infaptuirea Marii Uniri din 1918. Regina l-a amenajat si l-a lasat mostenire fiicei ei, principesa Ileana, sora Regelui Carol al II-lea. Dupa expulzarea din tara a Familiei Regale, in 1948, Castelul Bran a intrat in proprietatea statului roman, fiind abandonat si devastat. Castelul s-a deschis pentru public in 1956, fiind partial amenajat ca Muzeu de istorie si arta feudala. In 1987, a intrat in restaurare, care, in linii mari, a fost terminata in 1993. Datorita faptului ca este asociat cu numele lui Dracula, ce a dat si titlul celebrului roman al lui Bram Stoker, castelul este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Romania.

Cele mai citite

Hidroelectrica își apără strategia de investiții: Retehnologizarea și finalizarea hidrocentralelor sunt obiective complementare

Potrivit Hidroelectrica, principalul segment al programului investițional îl reprezintă modernizarea infrastructurii deja existenteHidroelectrica susține că își bazează planurile de investiții pe analize tehnice, economice,...

Agricultura României, între recolte record și secetă: grâul promite un an excelent, porumbul depinde de regiune

Grâul ar putea atinge cea mai bună productivitate din ultimii 15 aniCele mai bune perspective sunt pentru cultura de grâu, una dintre cele mai...

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, discuții cu noul premier al Republicii Moldova. Vasile Tofan, prima vizită oficială în România după instalarea în funcţie

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, va efectua joi o vizită oficială în România, unde va avea întrevederi cu președintele Nicușor Dan și cu premierul...
Ultima oră
Pe aceeași temă