20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialPremieră istorică: Familia Regală, în vizită la TVR. Află cu ce ocazie...

Premieră istorică: Familia Regală, în vizită la TVR. Află cu ce ocazie specială

Familia Regală vizitează, duminică, Televiziunea Română (TVR), cu ocazia împlinirii a 25 ani de la sosirea în România a Principesei Margareta.

Principesa Moştenitoare Margareta, însoţită de Principesele Maria şi Sofia, vor fi conduse într-un tur al televiziunii şi vor vizita Studioul  4, cunoscut ca Studioul Revoluţiei Române. Studioul va fi reamenajat ca în decembrie 1989, informează TVR într-un comunicat de presă.

TVR 1 şi TVR HD vor difuza o ediţie specială a emisiunii „Ora regelui”, în cadrul căreia va fi difuzat documentarul „În numele tatălui”, un documentar ce prezintă imagini valoroase din aceşti 25 de ani, unele puţin cunoscute publicului, dar şi mărturii impresionante ale martorilor.

TVR 2 va transmite, în direct de la Ateneul Român, Concertul Aniversar „25 de ani de la sosirea în ţară a Principesei Moştenitoare Margareta”.

TVR sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, un sfert de veac de la întoarcerea în România a primului membru al Casei regale, Principesa Margareta, după ce Regele Mihai a fost silit să abdice, în decembrie 1947 şi să părăsească ţara un an mai târziu.

Cele mai citite

Razie în portul Constanța. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 34.000 de lei

La data de 10 mai, polițiștii din diverse structuri ale ordinei publice, rutiere și de siguranță a transporturilor au efectuat o acțiune de control...

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă