20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCasa în vizor

Casa în vizor

În decursul acestui an proprietarii şi-au îndreptat mai mult atenţia pe îmbunătăţirea confortului în locuinţă prin aplicarea unor soluţii  economice şi mai puţin pe construcţii şi amenajări de anvergură. Recordul, inclusiv ca interes al cititorilor, l-a deţinut termoizolarea, iar această tendinţă se va menţine în mod cert, mai ales că subvenţiile la căldură vor trebui retrase în viitorul apropiat. Vestea bună este că, aşa cum arăta Claudiu Georgescu, Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii, grosimile de polistiren au început să se apropie de standardele europene (predominând cele de 10 cm) iar, pe de altă parte, în acest an s-au pus în funcţiune trei fabrici noi de materiale pentru construcţii – Baumit, Xella şi Fibratus, care sperăm că îi vor impulsiona pe cei care doresc să-şi facă amenajări. O notă specială pentru fabrica Fibratus, de la Piatra Neamţ, care va produce celuloză pentru izolaţii din deşeuri de hârtie, îndeplinindu-se în acest fel şi targetul de mediu şi cel de termoizolare.

Interesul către soluţiile ecologice, în special în ceea ce priveşte sursele de energie, este în vădită creştere, deşi se simte nevoia unor consilieri obiective în domeniul rezidenţial pentru fiecare caz în parte. Recenta expoziţie şi târgul REENEXPO au dovedit cu prisosinţă cele afirmate. Un rol important este jucat în această privinţă de programul guvernamental în derulare „Casa Verde”, care asigură facilităţi financiare celor care achiziţionează centrale termice pe lemne sau peleţi, panouri solare sau pompe de căldură.

O altă tendinţă remarcată este interesul suplimentar manifestat pe obiectele casnice şi aparatura de calitate, pe lucrurile făcute manual, pe folosirea materialelor naturale, pe tradiţii. Deasemenea a crescut în mod evident interesul pentru grădina, plante şi flori. Locuinţele devin şi la noi mai calde, mai confortabile, cu decoraţiuni romantice, ceea ce este îmbucurător mai ales că sărbătorile de iarnă bat la uşă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă