26.3 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialCărţi româneşti pentru elevii basarabeni

Cărţi româneşti pentru elevii basarabeni

Circa 35.000 de manuale, volume de beletristică, dicţionare şi cărţi de specialitate au ajuns în liceele din regiunea Cahul, după ce au fost donate de constănţeni.

 

Studenţii basarabeni au oferit o surpriză mai mult decât plăcută elevilor din două licee cu predare în limba română care învaţă în Vulcăneşti şi Cantemir, localităţi aflate în sudul, respectiv nordul raionului Cahul, din Republica Moldova. Cu sprijinul Prefecturii Constanţa, al mai multor instituţii deconcentrate şi persoane fizice, tinerii au reuşit să strângă, în cadrul campaniei „Trimite o carte peste Prut”, câteva tone de cărţi româneşti, pe care le-au dus moldovenilor. Este vorba de circa 35.000 de volume de beletristică, manuale, dicţionare, cărţi de specialitate, toate provenind din donaţii. Biblioteca Judeţeană I.N.Roman a oferit 5.000 de volume. Un număr impresionant de cărţi a mai fost donat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.), Poliţia de Frontieră, Primăria din Agigea. Şi braşovenii s-au alăturat campaniei, donând 15.000 de cărţi. La strângerea volumelor s-a implicat şi Leon Alexei, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constan¬ţa. Delegaţia din Constanţa a fost aşteptată la Cahul de către consulul general al României din regiune, Genţiana Şerbu.

„Ne-am dus la cărţi ca albinele la miere”

Elevii şi profesorii de la Liceul teoretic nr. 2 din oraşul Vulcăneşti au fost încântaţi de darurile de suflet pregătite de constănţeni. „Ne-am dus la cărţi ca albinele la miere”, a declarat Tatiana Cazan, prof. de istorie. În acest oraş, unde liceul românesc a fost pe punctul de a fi desfiinţat, românii sunt minoritari. În schimb, sunt foarte multe familii de găgăuzi, bulgari şi ruşi, astfel că, în nenumărate case, copiii vorbesc un mixt de limbi.

„Limba româna mi-a plăcut încă din şcoala din Găvănoasa, de unde sunt eu, de când am început să conştientizez faptul că îmi place româna. Îmi plac profesorii cum vorbesc româna şi mă gândesc să devin şi eu cadru didactic într-o zi”, ne-a spus Tatiana Catana, elevă în clasa a XII-a. Mama sa este de naţionalitate găgăuză, iar tatăl său este moldovean. Liceenii şi-ar dori să studieze mai departe, la facultate, în România, pentru că, spun ei, la Chişinău taxele şi media de admitere sunt mari.

Interesaţi de România

Şi la liceul din oraşul Dimitrie Cantemir entuziasmul a fost la fel de mare la sosirea transportului din Constanţa. Elevii şi-au aranjat cu bucurie cărţile în biblioteca şcolii şi au promis că vor lectura cu plăcere volumele primite. Preşedintele studenţilor basarabeni, Anatol Tinică, iniţiatorul campaniei, a transmis celor prezenţi că organizaţia pe care o coordonează a fost creată special pentru liceenii şi studenţii care vor să studieze în Constanţa, iar membrii acesteia stau la dispoziţia tinerilor interesaţi de condiţiile de studiu şi cazare în căminele studenţeşti, dar şi de activităţi extraşcolare, culturale, ştiinţifice. În ceea ce priveşte colecta de carte, acesta a precizat: „Am organizat campania pentru că elevii nu au cărţi suficiente să studieze, nu au ce citi şi am vrut să-i ajutăm”. „Îmi place foarte mult limba română şi sunt foarte bucuros că avem ce citi”, a spus un şcolar. În plus, elevii celor două licee vizitate au mai spus că sunt extrem de interesaţi să vină la mare, la Constanţa, să fie implicaţi în tot ce înseamnă învăţământ şi cultură românească.

Proiecte pentru elevi

De asemenea, un viitor proiect vizează promovarea elevilor basarabeni talentaţi, dar care nu au posibilităţi materiale să studieze în centre universitare cu tradiţie. La rândul său, consulul general al României din Cahul, Genţiana Şerbu, a men¬ţionat că acţiunea nobilă pentru elevi va continua şi doreşte ca şi Moldova să intre în familia Uniunii Europene.

Prefectul Constanţei a oferit gazdelor cartea „Prefecţii judeţului Constanţa”. La finalul vizitei sale în regiunea Cahul, Claudiu Palaz a depus flori la Cimitirul Eroilor Necunoscuţi din Ţiganca, loc în care au fost înmormântaţi 1.020 soldaţi români căzuţi la datorie în timpul celui de-al doilea război mondial.

Tabere tematice pe litoral

Prefectul de Constanţa, Claudiu Palaz, le-a promis adolescenţilor basarabeni că le va înlesni sejururi la mare şi în tabere tematice. Tot ce trebuie să facă elevii este să înveţe bine, să fie conştiincioşi şi serioşi. „Acţiunea pe care o facem azi e una de suflet. Atât timp cât aducem un plus de valoare, suntem convinşi că astfel de acţiuni vor fi susţinute. Acţiunea organizată de studenţii basarabeni era necesară. Le-am propus un proiect elevilor şi dacă îl vor face vor beneficia de un sejur la mare, a spus prefectul.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță critică amenzile aplicate la Oradea Pride și acuză pasivitatea autorităților

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, critică reacția jandarmilor la Marșul Oradea Pride 2026, unde participanții au fost amendați pentru organizarea unei manifestații neautorizate, și...

Ford retrage din service peste jumătate de milion de mașini în SUA, din cauza unui risc de incendiu

Anumite modele Ford Bronco și Ford Bronco Raptor, produse în perioada 2021-2026, prezintă riscul ca anumite cablaje electrice să se deterioreze în timpul exploatăriiFord...

Radu Miruță respinge acuzațiile privind intervenția împotriva dronelor și spune că Armata Română a acționat conform procedurilor

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a răspuns acuzațiilor și informațiilor pe care le consideră false privind doborârea celor două drone intrate în spațiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă