16.8 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialCărţi de post

Cărţi de post

De sărbătorile pascale, editurile se întrec în oferte. Câteva sunt de nerefuzat: „Evanghelia după Fiul” de Norman Mailer, la 9,99 lei, sau „În Grădina Ghetsimani”, o antologie de poezie mistică
a lui Vasile Voiculescu, redusă cu 40%. Sărbătorile pascale sunt momentul în care editurile se întrec în oferte promoţionale ce se referă în special la cărţi cu subiecte religioase – dar nu numai. Anul acesta reducerile ating 30%-40% din valoarea cărţii.

Nu reducerea de 30% pentru o serie de cărţi care ating şi opera părintelui Steinhardt („Jurnalul fericirii” se numără printre titluri) mi se pare oferta irezistibilă a editurii Polirom, ci una mai veche, dar încă valabilă – Norman Mailer, „Evanghelia după Fiul”, o carte ce se înscrie în seria ficţiunilor care reînscenează „Noul Testament”, la 9,99 lei. Dacă, sub raportul conţinutului, romanul lui Mailer se conformează fidel textelor canonice, inovaţia majoră pe care o propunea regretatul scriitor american este povestirea la persoana I, în numele şi din perspectiva lui Iisus Christos, cu temerile, îndoielile şi speranţele sale profund umane. Cartea Românească vine şi ea cu o ofertă de 30%, „Proorocii Ierusalimului” de Radu Aldulescu, una dintre cărţile cele mai dure ale acestui autor cu certă vocaţie religioasă, dar specializat în descrierea realităţilor sordide din anii ‘90. S-a spus despre carte că ar fi fost inspirată de „Apocalipsă” şi de „subteranele” condiţiei umane, documentând reţelele de trafic de carne vie dintre România şi Occident, prostituţia şi cerşetoria infantilă în anii de disperare economică de dinaintea intrării în UE.

Audiobook cu viaţa lui Iisus repovestită de Dickens copiilor săi

Humanitas Multimedia vine cu un audiobook pentru cei mici, „Viaţa Domnului nostru: scrisă de Charles Dickens special pentru copiii lui”, în lectura lui Marian Râlea. În 1870, când a murit Dickens, spunea Andre Maurois, în toate casele englezeşti, americane, canadiene, australiene, vestea morţii lui le-a fost dată copiilor ca şi cum ar fi fost vorba de o rudă.

Humanitas Fiction aduce un roman emoţionant – Eric-Emmanuel Schimitt, „Evanghelia după Pilat”, din 2000, tradus în 20 de limbi. „Pilat din Pont i-a hotărât lui Iisus moartea fără să clipească, nebănuind că, trei zile mai târziu, zvonul Învierii va încinge spiritele şi aşa nesupuse ale iudeilor. Dar Imperiul domneşte prin raţiune, iar pretorul va trebui să demonteze legenda primejdioasă pe cale de-a se naşte.

Însă, treptat, raţiunea începe să şovăie şi trebuie să se plece în faţa evidenţei. Pilat nu se află în faţa unei enigme, ci a unui mister mai înalt, pe care nu-l poate dezlega. Îi mai rămâne doar să se îndoiască. Sau să creadă” , rezumă subiectul romanului Alice Ene, PR Humanitas.

Cea mai frumoasă istorie a lui Dumnezeu”

Editura Art vine cu mai multe titluri reduse – menţionez o antologie tematică din Vasile Voiculescu, „În Grădina Ghetsimani” (redusă de la 40 lei, la 25 lei), volum ce adună poezia mistică a scriitorului gândirist; antologia este alcătuită de un specialist în opera lui Voiculescu – Sorina Sorescu (nepoată a lui Marin Sorescu).

O carte ceva mai pretenţioasă, dar foarte incitantă este „Cea mai frumoasă istorie a lui Dumnezeu”, scrisă de Jean Bottéro, Joseph Moingt, Marc-Alain Ouaknin; preţul a fost redus de la 20 lei la 13 lei.
Cei trei experţi în teologie fac genealogia ideii de monoteism, idee care a apărut acum 3000 de ani, în cadrul religiei din care aveau să-şi extragă ulterior substanţa Talmudul şi creştinismul; mitologia creştină atribuie paternitatea acestei idei lui Moise.

„Întâlnirile cu infiniturile”, cartea unui preot catolic şi fizician

În cadul colecţiei „Ştiinţă şi religie”, editura Curtea Veche a tradus volumul unui „preot catolic şi fizician, profesor universitar doctor în ştiinţe şi doctor în teologie”, francezul Thierry Magnin.
Membru în Comitetul Naţional al CNRS, a predat fizica materialelor la Universitatea din Lille şi la École Natio-nale Supérieure des Mines din Saint-Étienne, fiind în acelaşi timp şi preot al unei parohii.
„Întâlnirile cu infiniturile. Rugăciunile unui preot savant” se adresează celor care se întreabă cum se poate crede în Dumnezeu integrând totodată tot ce ştiinţa modernă ne învaţă despre lume.
Volumul nu se adresează numai oamenilor de ştiinţă credincioşi, ci oricui caută, în mod sensibil şi onest, locul credinţei în viaţa lumii moderne; cartea este redusă de la 25 lei la 21 lei.

Carte de bucate tradiţionale

De la Meteor Press vine o carte de bucate în care pot fi găsite reţetele bucatelor tradiţionale de Paşte – drob, cozonaci, ciorbă de miel. „501 reţete din bucătăria românească” adună preparate tradiţionale româneşti sau mâncăruri preluate şi adaptate de foarte mult timp în bucătăria românească. În această lucrare veţi afla despre modul şi condiţiile actuale de preparare a mâncării, despre condimente şi arome folosite în bucătăria românească, unele dintre „secretele” şi recomandările bucătăriei clasice.

Religia, pe înţelesul copiilor

Editura Cartier vine cu o foarte utilă colecţie educativă, în care concepte pretenţioase din teologie, filozofie sau ştiinţă sunt traduse pe înţelesul copiilor – „Dumnezeu pe înţelesul nepoţilor mei”, de Jacques Duquesne (17 lei), care explică, pentru cei mici, conceptele centrale ale religiei creştine şi evreieşti: „ În religiile evreiască şi creştină, se cheamă Legământ: Dumnezeu şi oamenii fac alianţă pentru a îmbunătăţi lumea”. Marele istoric de formaţie catolică Jacques Le Goff are şi el o apariţie în cadrul acestei colecţii, „Evul Mediu pe înţelesul copiilor” (17 lei), în care prezintă faţa luminoasă, mai puţin popularizată, a Evului Mediu („ca moment al naşterii Europei”, printre altele).

 

Cele mai citite

Ciucă, despre salariul minim: S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă...

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. Nicolae Ciucă...

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...

Dacian Cioloș, despre PSD și PNL: „Nu sunt în stare nici să absoarbă fondurile europene pe care România le are la dispoziţie”

Europarlamentarul Dacian Cioloş susţine că PSD şi PNL nu sunt în stare să absoarbă fondurile europene pe care România le are la dispoziţie şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă