Unul dintre subiectele care preocupa in ultima vreme presa si opinia publica din occident este scaderea puterii de cumparare, si mai ales criza sectorului imobiliar. "Puterea de cumparare" a devenit o expresie cotidiana, iar ameliorarea "puterii de cumparare" a urcat in palmaresul baroc al promisiunilor electorale gaunoase. Neoliberalul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy, a folosit fara nici o rezerva promisiunea ameliorarii puterii de cumparare in alegerile de anul trecut care l-au adus la putere, dar iata ca astazi francezii sunt gata sa iasa in strada pentru a protesta impotriva celui care le-a facut aceasta promisiune. Peste tot salariile stagneaza si slujbele devin din ce in ce mai precare. Pe langa "puterea de cumparare", o alta notiune abstracta care prin repetare a capatat consistenta realitatii este "flexibilitatea". Flexibilitatea, in economia noastra din aceasta era a globalizarii si a delocalizarii, inseamna, in realitate, tot mai multe contracte de munca cu timp partial si tot mai multe salarii platite cu iregularitate. Faptul ca munca a devenit azi o marfa ca oricare alta se intrevede si din schimbarile intervenite in vocabular. Astazi oamenii nu mai cauta o "profesie" sau o "vocatie", ci umbla dupa cate un "job", precar prin definitie.
Domeniul in care aceasta precaritate se rasfrange cel mai mult este insa cel al locuintelor. Astazi optimismul deceniilor trecute, in care se vorbea despre garantarea unui "drept la locuinta", apare drept ceea ce era: un discurs naiv. In realitate, tendinta este, de fapt, contrarie, iar tinerii de peste tot nu mai beneficiaza decat rareori de acele programe si ajutoare financiare care le-au permis parintilor lor sa achizitioneze locuinte, atat in est, cat si in vest, in timpul razboiului rece. si in SUA, si in Europa de Vest preturile locuintelor au urcat atat de mult incat oamenii nu mai sunt in stare sa-si plateasca imprumuturile ipotecare. Prin toate orasele occidentale numarul afiselor care anunta vanzari de case si apartamente pare sa se fi decuplat, in vreme ce preturile anuntate sunt de cel putin doua ori mai ridicate decat acum 5-6 ani. Recent saptamanalul britanic The Observer anunta, ca o anecdota revelatoare, ca in Anglia un inginer constructor, exasperat pe faptul ca nu putea sa-si incaseze banii pentru o locuinta construita la comanda, s-a dus cu un buldozer si a distrus acea casa pe care comanditarul nu voia, sau nu putea, sa o plateasca. Toate acestea ne arata ca asistam la un fenomen cu totul nou: pentru prima oara in istoria recenta a occidentului, o generatie de tineri o duc mai prost decat parintii lor, si asta, in ciuda faptului ca poseda mai multe diplome si sunt mai bine pregatiti decat parintii. Ca in desenul animat cu Cei Trei Purcelusi casele au fost suflate de vant.
Categoria profesionala cea mai dusmanita au devenit agentii imobiliari, iar lucrul se intampla exact cand pana si acestia au inceput sa-si piarda slujbele. Exista o expresie belgiana care spune ca "belgianul are o caramida in burta", adica tine foarte mult sa posede o casa, casa lui, numai ca acum "caramida in burta" incepe sa sugereze cu totul altceva, si anume o indigestie!…
