14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCapitala Republicii Chile, sub stare de urgență de mediu, din cauza poluării

Capitala Republicii Chile, sub stare de urgență de mediu, din cauza poluării

Autoritățile chiliene au decretat, luni, stare de urgență de mediu în Santiago de Chile, din cauza nivelului ridicat de poluare care afectează metropola. Măsura urmărește a imobiliza 40% din totalul mașinilor, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Măsura vine ca urmare a „condiţiilor deficitare de ventilaţie şi în scopul de a garanta sănătatea populaţiei”, au informat autorităţile capitalei chiliene într-un comunicat. 

Astfel, vor fi imobilizate 40% din totalul maşinilor din capitala ţării, care numără peste 1,9 milioane de autovehicule.

Este prima dată când autoritățile au decretat stare de urgență din iunie 2015. Starea de urgenţă de mediu este măsura de alertă cea mai drastică prevăzută de legislaţia chiliană, când nivelurile de poluare depăşesc 500 de particule fine sau PM2,5 (pulberi cu diametrul sub 2,5 microni aflate în suspensie în aer)

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă