29.4 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSpecialCapitala încearcă un record mondial: 1.500 de antreprenori la Romexpo pentru cea...

Capitala încearcă un record mondial: 1.500 de antreprenori la Romexpo pentru cea mai mare sesiune de speed networking din lume

Pentru ca recordul să fie omologat, organizatorii au implementat un protocol strict, cu reguli de rotație, timpi standardizați și monitorizare permanentă

Guinness World Records va fi prezent în România pentru a valida oficial tentativa de stabilire a unui nou record mondial la categoria „cea mai mare întâlnire de speed networking”, organizată la Romexpo de Romanian Business Club.

Evenimentul din 27 mai 2026 va reuni peste 1.500 de participanți din mediul antreprenorial și investițional, într-un format structurat pe runde succesive de interacțiuni rapide, desfășurate pe durata a două ore. Pentru ca recordul să fie omologat, organizatorii au implementat un protocol strict, cu reguli de rotație, timpi standardizați și monitorizare permanentă. O echipă de aproximativ 50 de persoane – inclusiv arbitri, martori și stewarzi – va supraveghea desfășurarea fiecărei etape.

Fiecare participant va parcurge un traseu prestabilit, având intervale de câteva minute pentru prezentarea propriului proiect de business și schimbul de contacte. Întregul proces va fi înregistrat și validat prin sistemele oficiale Guinness World Records.

Organizatorii spun că formatul este gândit pentru eficiență maximă în conectarea antreprenorilor. „Fiecare participant poate pleca acasă cu zeci de contacte relevante”, a declarat Vlad Mihălăchioiu, fondatorul Romanian Business Club, subliniind că obiectivul este crearea unui cadru structurat de networking accelerat.

După finalizarea tentativei de record, pe scenă vor urca mai multe personalități din mediul de business, care vor împărtăși experiențe și lecții de antreprenoriat. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de networking informal și o recepție dedicată participanților. O componentă importantă a proiectului este implicarea comunității Women in Charge, care susține echilibrul de gen și diversitatea în rândul participanților.

Înscrierile se fac pe platforma oficială a evenimentului, iar organizatorii mizează pe un interes ridicat din partea mediului de afaceri din România și din regiune.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Lucrările pe Autostrada Moldovei intră în linie dreaptă

CNAIR a declarat că peste 95% dintr-un sector este deja finalizatConstrucția Autostrăzii Moldovei (A7) înaintează într-un ritm susținut, iar unele dintre cele mai importante...

Cod galben de furtuni în 26 de județe și în București. ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

În regiunile vizate sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt cu viteze cuprinse între 50 și 70 km/hAdministrația Națională de Meteorologie (ANM)...

Furtuni și vijelii în București: Cod galben până în noaptea de sâmbătă spre duminică

Meteorologii avertizează că există riscul producerii de căderi de grindină, cu diametrul de aproximativ 1-3 centimetri, izolat, fiind posibilă și grindină de dimensiuni mediiMeteorologii...
Ultima oră
Pe aceeași temă