29.3 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialCandidaţii arădeni cu dosarele la BEJ

Candidaţii arădeni cu dosarele la BEJ

ARD mizează pe şapte parlamentari din 10, iar USL pe „doar” şase parlamentari.

 
Candidaţii ARD şi USL şi-au depus deja dosarele la Biroul Electoral Judeţean. Unii au venit personal, alţii, prin intermediari. Toţi vor să câştige şi să lupte pentru binele Aradului şi al arădenilor. În timp ce ARD crede că va obţine şapte parlamentari din zece, la USL se gândeşte mai modest şi se speră pe cinci sau şase. USL a acuzat PDL că a câştigat alegerile locale prin fraudă şi speră ca de această dată să nu mai existe astfel de probleme.

ARD vrea ca acum patru ani

Primii care şi-au depus dosarele la Biroul Electoral Judeţean au fost candidaţii ARD. Gheorghe Seculici, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, a sosit însoţit de senatorul Constantin Traian Igaş şi deputatul Iustin Cionca, în timp ce Mihai Răzvan Ungureanu a venit cu Gheorghe Falcă. Mihail Neamţu nu a ajuns nici măcar la depunerea candidaturii. Candidaţii ARD pentru Camera Deputaţilor sunt: Mihail Neamţu (PNŢCD) – Colegiul 1, deputatul Claudia Boghicevici, fost ministru în cabinetul MRU (PDL) – Colegiul 2, Gheorghe Seculici (PDL) – Colegiul 3, Călin Bibarţ, fost prefect al Aradului (PDL) – Colegiul 4; Eusebiu Pistru, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad (PDL) – Colegiul 5, deputatul Marius Gondor (PDL) – Colegiul 6 şi deputatul Iustin Cionca (PDL) – Colegiul 7. „Cred că pornesc  cu  prima şansă şi eu pe colegiul meu şi domnul Gheorghe Feieş la fel, porneşte cu prima şansă, la fel şi colegii mei din colegiile de deputaţi pornesc cu prima şansă, conform sondajelor de opinie pe care le-am făcut şi le avem la îndemână. Mă aştept la rezultate bune la Arad. Cred că vom rămâne un fief al celor de dreapta şi după alegerile din decembrie şi cred că vom putea obţine şapte parlamentari”, a declarat Constantin Traian Igaş. La Senat, candidează Colegiul 1 – Mihai Răzvan Ungureanu (Forţa Civică), Colegiul 2 – Gheorghe Feieş (PDL), primarul orşaului Sebiş, Colegiul 3 – Constantin Traian Igaş (PDL), fost ministru al Administraţiei şi Internelor.

USL acuză fraudă la locale

USL a venit la Biroul Electoral Judeţean cu candidaţii şi cu dosarele. Aceştia sunt Flavius Măduţa (PSD) – Colegiul 1, Lia Ardelean (PC), fost deputat PC – Colegiul 2, Florin Galiş, preşedinte al organizaţiei municipale PNL – Colegiul 3, deputatul Mihai Calimente (PNL) -Colegiul 4, deputatul Ciprian Luca (PSD)- Colegiul 6, Dorel Căprar, preşedintele organizaţiei judeţene PSD – Colegiul 6 şi senatorul UNPR Avram Crăciun -Colegiul 7. Pentru Senat, candidează senatorul Ovidiu Marian (PNL)- Colegiul 1, Ioan Cristina, preşedintele PNL Arad -Colegiul 2 şi  Dorel Popa (PSD), fost primar al Aradului în perioada 2000-2004, în Colegiul 3. „Candidăm pentru a respecta voinţa a 7,4 milioane de cetăţeni, care au votat pentru sfârşitul regimului Băsescu. Vom lupta pentru ca nici un român să nu se simtă sacrificat, abandonat, lăsat pe dinafară. USL este singura formaţiune politică în stare să asigure o guvernare funcţională, stabilă, puternică, o guvernare care poate să scoată România din criza economică” a declarat Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

Ce spune Calimente

Deputatul Mihăiţă Calimente vine cu mai multe propuneri pentru electorat: pentru cei din colegiul său legate de agricultură, iar pentru cei din municipiul Arad, un proiect de anvelopare termică a blocurilor. Ioan Cristina a fost la alegerile locale candidatul USL pentru Consiliul Judeţean. El a fost învins cu peste 700 de voturi de Nicolae Ioţcu, PDL. Ioan Cristina, la depunerea dosarului de candidatură pentru Senat, a declarat că la Arad PD a câştigat prin fraudă alegerile locale şi că USL va avea cinci sau şase parlamentari.

Cele mai citite

Aproape 2.500 de trotinete electrice au intrat sub protecția RCA. Românii au început să își asigure noile vehicule urbane

Asigurătorii atrag atenția că o trotinetă electrică ce poate depăși 25 km/h este considerată, din punct de vedere legal, un moped, ceea ce implică...

ANM prelungește Codul roșu de caniculă. Temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea Cod roșu de căldură extremă pentru județele Satu Mare, Bihor și Arad, unde valul de caniculă...

Zelenski acuză Rusia că își extinde producția de arme balistice. Ucraina cere noi sisteme de apărare aeriană

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că Rusia își dezvoltă tot mai mult capacitățile de producție pentru arme balistice, în contextul intensificării atacurilor asupra teritoriului...
Ultima oră
Pe aceeași temă