13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCând ar putea începe construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Când ar putea începe construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Andrei Gerea, ministrului Energiei, a declarat, luni, că semnarea memorandumului cu investitorii chinezi,care stă la baza contractului pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, ar putea fi semnat în luna noiembrie, astfel încât construcția celor două unități să înceapă în termen de doi ani, anunță Mediafax.

Bine că am reușit să ajungem la o înțelegere și vom semna acel memorandum. Este o investiție extraordinar de mare și greu mai vezi astfel de investiții în perioada asta. A trebuit să trecem niște bariere, pretențiile au fost mari și de o parte și de alta, bariere venite și din legislația europeană. Important este că anul acesta le-am depășit“, a spus Gerea.

Ministrul Energiei estimează că lucrările de construcţie ar putea începe peste doi ani și că partea investițională trebuie pregătită, prezentată, trebuie să asigurăm noi cadrul la Comisie, trebuie să obţinem aprobarea pentru contractele de diferență, este extrem de important“, a spus Gerea.

Centrala din Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica, are în funcţiune două reactoare, care acoperă 18-20% din necesarul anual de energie electrică la nivel naţional.

În urmă cu şapte ani, Nuclearelectrica avea şase investitori străini interesaţi să construiască reactoarele 3 şi 4 de la centrala de la Cernavodă. În prezent, însă, o singură companie, China General Nuclear Power Corporation, este în discuţii cu ministerul Energiei pentru dezvoltarea acestei investiţii, estimată la 6,4 miliarde euro. Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construirea, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă va fi supus, în octombrie, aprobării Adunării Generale a Acţionarilor Nuclearelectrica.

 

Cele mai citite

Tradiţii în Joia Mare. Cum vopsim ouăle cu ingrediente naturale

În Joia Mare se prepară mâncărurile care vor fi puse pe masa de Paşte şi se vopsesc ouăle. Iar în timp ce unele gospodine...

Un tânăr militar american acuzat de scurgere răsunătoare de documente clasificate „ secret de apărare” va fi urmărit penal de justiția militară

Un tânăr militar american acuzat de autorităţile federale de o scurgere răsunătoare de documente clasificate "secret de apărare" va fi de asemenea urmărit penal...

Platforma OnlyFans se confruntă cu o anchetă în Marea Britanie

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul mass-media, Ofcom, a deschis o investigație pentru a stabili dacă site-ul OnlyFans, destinat exclusiv adulților, face suficiente eforturi...
Ultima oră
Pe aceeași temă