17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialCancelarul Germaniei, Angela Merkel: Zidurile nu rezolvă problemele privind migraţia

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel: Zidurile nu rezolvă problemele privind migraţia

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, în timpul unei vizite oficiale în Mexic, că ridicarea zidurilor nu va rezolva problemele provocate de migraţie, făcând astfel referire la una dintre principalele decizii luate de către preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, informează site-ul agenţiei DPA, potrivit Mediafax.

În cadrul unei vizite oficiale la Ciudad de Mexico, Angela Merkel, care a crescut în Germania de Est comunistă, dincolo de Cortina de Fier, a subliniat că istoria a arătat că problemele migraţiei au fost rezolvate doar când statele au avut o relaţie bună cu vecinii.

"Evident, principalul motiv pentru faptul că oamenii migrează trebuie să fie abordat la faţa locului în primul rând, ceea ce înseamnă că ridicarea de ziduri şi întreruperea legăturilor nu vor rezolva problema. Este un aspect care poate fi studiat bine din istoria Chinei cu Marele Zid sau din istoria Imperiului Roman. În esenţă, numai atunci când marile forţe au reuşit să creeze relaţii bune cu vecinii lor au reuşit să gestioneze cu succes migraţia", a spus Merkel.

Cancelarul german a fost supus unei presiuni politice interne după deschiderea frontierelor Germaniei pentru peste un milion de refugiaţi, începând din anul 2015.

"Nu cred că pur şi simplu prin îmbunătăţirea facilităţilor la frontieră putem rezolva problema migraţiei. Cheia este îmbunătăţirea nivelului de trai şi a oportunităţilor în zonele afectate", a mai spus Merkel, în cadrul unei conferinţe comune cu preşedintele mexican Enrique Pena Nieto.

Cei doi lideri de stat nu au pronunţat numele lui Donald Trump, dar Enrique Pena Nieto a spus că nu va renunţa la poziţia fermă în cadrul negocierilor privind Acordul de Liber Schimb din America de Nord (NAFTA), contestat puternic de către preşedintele american.

Donald Trump a renunţat pentru moment la intenţia de a-i cere Mexicului să plătească pentru zid. Pe de altă parte, democraţii şi o parte dintre republicanii americani au criticat intenţia de a obţine fonduri din partea Congresului SUA pentru îndeplinirea planului.

Cele mai citite

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic (analiză Frames)

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producţiei şi al serviciilor transfrontaliere, potenţialul de investiţii în dezvoltarea...

Clinica de Stomatologie din Şoseaua Olteniţei e gata. Daniel Băluță, declarații despre noua clinică

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat marți că deschiderea oficială a Clinicii de Stomatologie de pe Şoseaua Olteniţei este programată pentru data de...

Rusia lovește o clădire cu 12 etaje în Harkov. Cel puțin 17 răniți

Rusia a efectuat o serie de lovituri aeriene asupra orașului Harkov din nord-estul Ucrainei, au anunțat oficialii locali, lovind o clădire rezidențială înaltă și...
Ultima oră
Pe aceeași temă