11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialCancelarul Germaniei, Angela Merkel, își apără decizia de a deschide granițele statului...

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, își apără decizia de a deschide granițele statului pentru refugiați: A fost răspunsul necesar la o rugență umanitară

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a reiterat că nu consideră că a greșit, când, în urmă cu doi ani de a deschide frontierele Germaniei pentru sute de mii de refugiaţi, o mişcare pe care o consideră răspunsul necesar la o urgenţă umanitară, relatează site-ul agenţiei The Associated Press, potrivit Mediafax.

În timpul unui eveniment de televiziune preelectoral, Merkel a fost întrebată dacă ar face lucrurile în mod diferit în cazul în care s-ar confrunta cu aceeaşi situaţie şi a răspuns: "Încă mai cred că decizia mea a fost una corectă". Cancelarul german a adăugat că guvernul ei a luat numeroase măsuri pentru a se asigura că această criză nu va mai fi repetată.

Afluxul de aproape un milion de refugiaţi care au pătruns în Germania în 2015 a provocat critici puternice pentru Angela Merkel din partea unor politicieni de dreapta, inclusiv din partea unor aliaţi conservatori din Bavaria.

Horst Seehofer, care conduce partidul Uniunea Creştin-Socială, un aliat al Uniunii Creştin-Democrate din care face parte şi Angela Merkel, a renunţat recent la apelul său îndelungat pentru un plafon privind numărul de refugiaţi. Seehofer ceruse o limită maximă de 200.000 de refugiaţi pe an.

"Situaţia s-a schimbat, Berlinul s-a schimbat. Acum avem o imigraţie semnificativ mai mică decât atunci când am făcut acele comentarii", a spus Seehofer.

Alegerile generale din Germania vor avea loc la 24 septembrie, iar Angela Merkel candidează pentru cel de-al patrulea mandat de cancelar. Potrivit unor sondaje de opinie recente, formaţiunea Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) se va clasa pe primul loc în alegeri, iar Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) ar urma să obţină poziţia secundă.

Cele mai citite

CSM București, campioana României. „Tigroaicele” au reușit o nouă triplă

CSM București a învins-o sâmbătă pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27, în Sala Apollo din Capitală, în etapa cu numărul 24 din...

VIDEO. Accident pe podul Basarab din București. S-a răsturnat o mașină în care se aflau șapte femei

Accident petrecut duminică seară pe Podul Basarab din Capitală. Incidentul a provocat aglomerație în zonă. O mașină în care se aflau șapte femei s-a...

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă