13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCampiOM-ul Ivan Patzaichin s-a transformat în stea

CampiOM-ul Ivan Patzaichin s-a transformat în stea

Canoistul Ivan Patzaichin, cvadruplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară și triplu laureat cu argint a murit, ieri dimineață, la Spitalul Elias, din București, unde era internat pentru tratarea unei boli incurabile. ,,Ivan a plecat. Și nu se mai întoarce. Familia.”, acesta a fost anunțul morții marelui campion, ca mai apoi pe durata întregii zilei să curgă mesaje de condoleanțe și amintiri frumoase pe care tot mai multe personalități, dar și internauți le-au postat. Și nu au fost puține, sute, chiar mii de mesaje și imagini au apărut pe rețelele de socializare cu marele om și campionul Ivan Patzaichin. Un mesaj emoționant a fost transmis de mişcarea “Rowmania”: ,,Ivan nu mai e cu noi. Avea atâtea proiecte în lucru și mai aveam atâtea să învățăm de la el. A fost reperul, inspirația și motorul nostru. Făcea lucrurile să se întâmple doar cu voința lui proverbială, cu calm și vorbă bună, discreție și infinit bun simț. Nu știm ce o să facem mâine, dar știm că ne-a lăsat să purtăm de grija apelor care i-au fost atât de dragi. Și o vom face.”, scrie Rowmania. Despre fiul Deltei, așa cum i se mai spunea, a scris și Comitetul Olimpic și Sportiv Român: “E legendă… un CampiOM s-a transformat în stea. Ivan Patzaichin a plecat dintre noi. Povestea sa e povestea succesului, a bunului simț și a caracterului. E povestea unui fiu al Deltei care a dat înapoi înzecit și a inspirat oamenii să trăiască frumos. Dincolo de medaliile strălucitoare, a fost un OM dăruit și generos”, a transmis C.O.S.R.

Vestea tristă a morții lui Ivan Patzaichin a ajuns și la ministerul Tineretului și Sportului care a transmis un mesaj emoționant: ,,Ivan Patzaichin, multiplu medaliat și campion olimpic și mondial, un sportiv de o modestie, decență, discreție și înălțime morală nemăsurate, urcă spre cer și lasă o nesfârșită tristețe în sufletele celor care l-au admirat și iubit. Cuvintele sunt mici pentru sentimentele care ne copleșesc la despărțirea de acest mare om și simbol al României. Ivan Patzaichin a fost dovada că diferența, inclusiv în sport, o face caracterul și va rămâne un reper de neînlocuit. Condoleanțe familiei îndurerate!”, se arată într-o postare a ministerului sportului.

Unul dintre marii campioni ai sportului românesc, Gică Hagi și-a exprimat regretul pentru plecarea lui Ivan Patzaichin la ceruri. ,,România a pierdut una din cele mai mari legende ale sportului, “amiralul flotei românești” și un om deosebit, pe care am avut onoarea și bucuria să îl cunosc. Ivan Patzaichin a fost și va fi mereu un model de cum se construiește succesul: dăruire, voință, profesionalism. Rămas bun, prietene!”, a transmis Gică Hagi.

Multiplu campion european, mondial şi olimpic la kaiac-canoe, antrenor al lotului olimpic de kaiac-canoe, Ivan Patzaichin s-a născut la 26 noiembrie 1949 în localitatea Mila 23, judeţul Tulcea. A început să practice sportul la Tulcea, la 18 ani, apoi s-a transferat la secţia de kaiac-canoe a clubului Dinamo, unde a reuşit o carieră sportivă excepţională. Avea statuie încă din timpul vieții, în locul celebrului discobol, în fața stadionului Dinamo. Este unul dintre puținii sportivi din lume care au avut acest drept. S-a dedicat timp de 17 ani sportului și a câştigat peste 40 de titluri de campion naţional şi peste 30 de campion balcanic. A fost campion european în 1969. A cucerit de opt ori medalia de aur, de şapte ori pe cea de argint şi de alte şapte ori pe cea de bronz la Mondiale. Cele mai mari performanţe le-a obţinut la Jocurile Olimpice, la care a fost prezent la cinci ediţii, între 1968 şi 1984, cucerind de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968, Munchen 1972, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984 şi de trei ori medalia de argint (1972, 1980 şi 1984).

În 1972, la Jocurile Olimpice din oraşul bavarez, Ivan Patzaichin a fost protagonistul unei întâmplări rarisime. Participa la calificările pentru proba sa preferată, cea de canoe 1 pe 1.000 de metri. La puţin timp după start, pagaia s-a rupt, iar campionul român a semnalat acest lucru – regulamentul prevedea întreruperea cursei dacă un astfel de incident se petrece în primii 30 de metri. Organizatorii n-au observat şi n-au intervenit. Aşa că Patzaichin a fost nevoit să vâslească cu pagaia ruptă! A terminat cu o întârziere de trei minute de primul sosit, în aplauzele spectatorilor. A făcut contestaţie, a intrat în recalificări, iar apoi a câştigat şi finala. Ivan Patzaichin a fost declarat Sportivul Secolului XX de Federaţia Internaţională de Kaiac-Canoe. În 2019, cvadruplul laureat cu aur la Jocurile Olimpice a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler. În 2010, a pus bazele Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23, care a iniţiat mişcarea “Rowmania”. Sub acest brand sunt organizate evenimente adresate turiştilor, pentru promovarea unei Românii naturale, admirate pe îndelete, din barcă. Ivan Patzaichin a fost și va rămâne pentru totdeauna unul dintre cei mai mari sportivi ai României.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă