16.7 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăSpecialCalul troian al Europei

Calul troian al Europei

Europa avanseaza inevitabil spre un program de salvare financiara – un bailout – pentru Grecia. Se va ajunge la finantari de urgenta. Vor exista conditii. Vor exista obligatoriile promisiuni ale guvernului de la Atena. Statul grec isi va putea astfel asigura serviciul datoriei. Pietele se vor calma. Consecintele pe termen lung nu vor fi agreabile, dar vor ramane de rezolvat pentru mai tarziu.
Unii vor spune ca greseala fatala a fost ca i s-a permis Greciei sa adopte moneda euro. Ca tara era nepregatita trebuia sa fie limpede. Politicile fiscale erau iesite de sub control deja in momentul aderarii la uniunea monetara in 2001, iar sindicatele insistau pe aducerea salariilor la nivelul european, desi productivitatea schiopata.
Dar acest raspuns e prea facil, avand in vedere ca aceste disfunctionalitati nu sunt limitate la Grecia. Spania, cu o rata de somaj de 20% si un deficit bugetar pe punctul de a exploda, vede in Grecia o imagine a propriului viitor. Sau, in fine, daca Spania nu o vede, pietele opereaza cu aceasta imagine. Portugalia si Italia stau doar ceva mai bine.

Ca si Grecia, aceste tari se confrunta cu taieri abrupte de bugete. Ca si Grecia, nu-si pot devaloriza moneda pentru a incuraja exporturile. Ca si Grecia, au in fata spectrul unor recesiuni profunde. Ca si Grecia, vor fi tentate sa ceara ajutor. Toate acestea ne duc cu gandul la o intrebare evidenta: sa fi fost adevarata eroare introducerea monedei comune? Fiind unul dintre putinii americani care au sustinut o moneda unica europeana, aveti tot dreptul sa va intrebati daca incep sa ma razgandesc. Raspunsul meu e ca nu. Crearea euro nu a fost o greseala, desi ar putea fi o eroare inca in evolutie. Criza din Grecia arata ca Europa a parcurs doar jumatate din drumul necesar atingerii unei uniuni monetare viabile. Daca nu reactioneaza, urmatoarea criza va face ca aceasta actuala sa para o bagatela.

Pentru a desavarsi uniunea monetara, Europa trebuie sa amplaseze un mecanism de finantare pentru situatii de urgenta. In prezent, alte state membre pot asista Grecia doar daca "flexeaza" regulile care le impiedica sa acorde imprumuturi, cu exceptia situatiilor de catastrofe naturale sau alte circumstante imposibil de controlat. Incertitudinea sporeste astfel. Atunci cand liderii europeni sar in ajutor, publicul si pietele cred ca triseaza. Daca Tratatul de la Lisabona este cel care creeaza aceste probleme, atunci el trebuie schimbat. Mai mult, asistenta nu ar trebui sa fie acordata doar in si cu anume conditii. Un comitet de "directori speciali" desemnati de Uniunea Europeana ar trebui sa preia temporar controlul bugetului national respectiv. Istoria ne arata ca simplele promisiuni facute de cel care primeste asistenta nu sunt suficiente. Fara doar si poate, tarile in care se vor aplica aceste masuri vor fi scandalizate. Ei bine, nimeni nu le obliga sa ia banii.

 

Le ingrijoreaza riscurile morale? Iata solutia. Ca sa nu mai spunem ca mecanismul va avea un efect de disciplinare mult mai eficient decat defunctul Pact de stabilitate si crestere. Ati putea intreba:  cum s-ar simti californienii daca statul lor ar ceda temporar controlul unui director special desemnat de Administratia Obama? De fapt, eu cred ca s-ar simti chiar bine. Directorul nu ar fi tot un californian de-al lor, dar ar fi un american de-al lor. Oamenii ar pricepe ca el actioneaza atat in interesul statului California, cat si in interesul tarii. Ar fi linistiti stiind ca statul California isi trimite reprezentanti la Washington, acolo unde se formuleaza ordinele date directorului special. Europenii nu procedeaza asa pentru ca se percep, in primul rand, ca greci sau ca germani. Nu se amesteca in "prerogativele suverane" ale altor state membre. Germania este cu atat mai rezervata cu cat are in vedere memoria comportamentului din timpul celui de-al doilea razboi mondial, inclusiv a celui manifestat in Grecia.

Dar, daca Europa e serioasa in privinta uniunii monetare, va trebui sa-si depaseasca trecutul. Are nevoie nu doar de legaturi economice mai stranse, ci si de legaturi politice mai stranse. Cei care pun in practica un mecanism ferm de finantare in situatii de urgenta trebuie sa poata fi trasi la raspundere cu la fel de mare fermitate de un Parlament European puternic. Electoratul cancelarului german Angela Merkel uraste aceste actiuni de salvare, pentru ca stie ca banii necesari vin din portofelul sau. Germanii se opun oricarei actiuni care aduce a integrare politica europeana.
Dar Germania nu e chiar nevinovata de aceasta criza. A cerut o banca centrala extraordinar de independenta si greu de tras la raspundere. Aceasta urmeaza un curs excesiv de dur in politica monetara, agravand problemele statelor PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania). Apoi, imensul surplus de cont curent al Germaniei le creeaza dificultati suplimentare. Iar Germania a facut prea putin in termeni de stimulente fiscale pentru a sprijini economia europeana.

Germania a profitat enorm de pe urma introducerii euro. Ar trebui ca acum sa se revanseze, insistand pentru o facilitate de imprumut pentru situatii de criza si pentru o integrare politica de natura sa faca fezabil un astfel de instrument. Ar trebui sa ofere sprijin fiscal mai consistent. si cine ar putea sa militeze mai bine pentru o Banca Centrala Europeana care sa dea mai multa socoteala pentru actiunile ei? Criza din Grecia ar putea fi calul troian care sa aduca o integrare politica mai profunda in Europa. Nu ne ramane decat sa speram ca asa vor sta lucrurile.

Copyright: Project Syndicate, 2010.
www.project-syndicate.org

Cele mai citite

Categoria Fugi d-acia

Ion Iliescu, fost președinte al României despre celebrul lui zâmbet: „Am un zâmbet de Dacie”. Source link

Categoria Fugi d-acia

Ion Iliescu, fost președinte al României despre celebrul lui zâmbet: „Am un zâmbet de Dacie”. Source link

Liban: 22 persoane au fost ucise și 117 rănite în două atacuri israeliene asupra Beirutului

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în două lovituri israeliene la Beirut, joi seara, potrivit unui nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă