5 C
București
vineri, 21 ianuarie 2022
AcasăSpecialCălin Popescu Tăriceanu: Au fost numeroase încercări de a ne convinge să...

Călin Popescu Tăriceanu: Au fost numeroase încercări de a ne convinge să ne alăturăm unei formule de centru dreapta. Mi s-a propus să preiau conducerea PNL

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, fără nicio îndoială va face o alianţă cu Partidul Social Democrat, în ciuda numeroaselor oferte din partea celorlalte partide, subliniind că i s-a propus, să fie chiar liderul liberalilor.

"Sunt câteva subiecte pe care dorim să le abordăm pentru că, în ultimele zile, am văzut numeroase speculaţii, multe dintre ele total nefondate. E o perioadă îm care, firesc, partidele îşi fac evaluările după alegeri. Rezultatul nostru demonstrează că ne-am atins obiectivul strategic, acela de a fi reprezentaţi în Parlament, în ambele camere cu 20 de membri la Camera Deputaţilor şi nouă în Senat.

Viitorul pentru noi, ALDE, nu poate să disocieze faţă de votul pe care l-au dat cetăţenii. Vom avea o colaborare politică cu Partidul Social Democrat. Acest lucru nu l-am ascuns niciun moment. Am spus foarte clar că vom colabora, lucru care s-a păstrat şi cu ocazia alegerilor locale. 

În campania electorală am anunţat că dacă vom obţine votul de încredere vom merge pe o alianţă cu PSD-ul. Prin urmare, fiind destul de clară majoritatea din Parlament, împreună putem să facem majoritatea necesară pentru a forma noul Guvern.

Este de obligaţia noastră să respectăm voinţa majoritară. Orice altă formulă politică, aşa numita încercare de a forma o alinaţă de centru dreapta este o formulă pe care noi considerăm că nu avem cum să o onorăm.

Apărarea drepturilor individuale şi abordarea dintr-o perspectivă liberală a economiei vor rămâne elemente definitorii pentru noi, ca partid, în viitorul Guvern. Sunt lucruri de care nu facem rabat, fiind lucruri definitorii pentru noi. 

Au fost numeroase încercări de a fi convinşi să ne raliem unei formule de centru dreapta. Ofertele au început ca la licitaţie, doar doar ne-o convinge să acceptăm. 

Mi s-a propus să preiau conducerea PNL, dar nu vreau să vorbesc în niciun fel despre ceea ce s-a întâmplat PNL-ului. Partidul are nevoie de o clarificare ideologică bazată pe principiile acestui partid. 

Astăzi trebuie să fie clar pentru toţi, inclusiv pentru PNL că politica se face în funcţie de voinţa majorităţii. Nu voi face concesii acolo unde nu est nevoie. Nu pot lua în considerare propunerile care au venit din partea liberalilor. ALDE este singurul partid liberal, adevărat, din România.

Suntem în discuţii cu cei de la PSD, negociem programul de guvernare. Sunt, însă, câteva chestiuni la care noi ţinem foarte mult. Restabilirea suveranităţii depline a României, restabilirae ca prioritate 0 a interesului naţional, fie că vorbim de interesul politic sau economic. În ulrma perioadă România este o ţară euroconformă. Interesul nostru naţional s-a pierdut la Bruxelles. Din păcate echipa care a condus România ne-a arătat că este o echipă euroconformă, acceptând tot ce se decide la Bruxelles. Puneţi pe primul loc interesul naţional, numai în acest fel România va fi o ţară respectată de partenerii ei. Vreau să redevenim o ţară care nu primeşte ordine de la alţii, unde ambasadorii străini vin să ne spunem ce să facem. Parteneriatele noastre strategice vor rămâne la fel de puternice, dar România trebuie să ceară respectul cuvenit. Să se înţeleagă foarte bine că şi noi avem dreptul să ne promovăm interesul propriu", a declarat şeful Senatului.

Cele mai citite

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, actualizată

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, în şedinţa de astăzi, hotărârea nr. 5 privind actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, lista...

O nouă victimă a Completului Morții: Mircea Drăghici

Despre cum a fost executat Mircea Drăghici, fostul deputat PSD, televiziunile îmbuibate de bani de la partide (circa zece milioane de Euro, anul trecut)...

Franța relaxează restricțiile Covid, după introducerea certificatului verde

Franța relaxează restricțiile Covid începând cu luna februarie, după ce a intrat în vigoare certificatul verde. Autoritățile vor permite redeschiderea cluburilor de noapte două...
Ultima oră
Pe aceeași temă