20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialCalificarile la CM2010: Ultimele sase bilete

Calificarile la CM2010: Ultimele sase bilete

» Dupa doi ani de campanie, astazi vom cunoaste numele tuturor echipelor calificate la turneul final al Cupei Mondiale de fotbal, care se va disputa anul viitor in Africa de Sud. Singura selectionata calificata direct a fost cea a tarii-gazda.

Din europa, din cele 53 de selectionate participante, si-au asigurat prezenta castigatoarele celor noua grupe preliminare, respectiv Danemarca, Elvetia, Slovacia, Germania, Spania (cu punctaj maxim), Anglia, Serbia (din grupa in care Romania s-a facut de ras), Italia (detinatoarea titlului – pentru prima oara, nu a mai avut calificarea asigurata direct) si Olanda, a doua echipa cu maximum de puncte cucerite. Dintre echipele clasate pe locul doi, Norvegia a avut cel mai slab punctaj si a pierdut barajul. In play-off, in meciurile-tur, meciurile au avut rezultate stranse : Rusia – Slovenia 2-1, Grecia – Ucraina 0-0, Portugalia – Bosnia Hertegovina 1-0 si Irlanda – Franta 0-1. In aceste conditii, meciurile-retur care se vor disputa astazi se anunta a fi adevarate batalii.

 

Irlandezii au venit la Paris insotiti de aproape 30.000 de fani care spera intr-o victorie istorica, Bosnia, care in meciul tur a trimis de trei ori balonul in bara, poate profita de lipsa lui Cristiano Ronaldo din selectionata lusitana, ucrainenii si grecii au exersat mult la ultimele antrenamente loviturile de la 11 metri, iar slovenilor le priesc meciurile de baraj, vezi cele de trista amintire cu selec-tionata tarii noastre in 2001.

Maradona, in ultimul meci
Ca in fiecare sezon preliminar, cele zece echipe din America de Sud au jucat intr-o singura grupa, iar primele patru clasate, in ordine, Brazilia, Chile, Paraguay si Argentina, s-au calificat direct. Echipa lui Maradona a prins in extremis locul patru, in detrimental selectionatei din Uruguay. Astfel, "celestii" au fost nevoiti sa joace in play-off cu Costa Rica, selectionata clasata pe locul patru in grupa principala din CONCACAF. Din fericire pentru ei, au castigat primul meci in deplasare cu 1-0, asa ca dupa returul care se va juca in aceasta noapte au mari sanse de a intra in posesia biletelor pentru Africa de Sud.
Din cele 35 de tari participante din America de Nord, America Centrala si Caraibe (CONCACAF), sase au ajuns in grupa principala, din care primele trei, SUA, Mexic si Honduras, s-au calificat direct la turneul final, iar echipa de pe locul patru (Costa Rica) are, asa cum am mai spus, o misiune imposibila in meciul-retur din Uruguay.

Egalitatea perfecta din Africa
In Africa, dupa doua tururi preliminare, din cele 53 de selectionate care au intrat in lupta au ramas 20, care au fost impartite in cinci grupe. In patru dintre ele, castigatoarele, Camerun, Nigeria, Ghana si Coasta de Fildes, s-au calificat, doar in grupa C, Algeria si Egipt au terminat la egalitate perfecta, astfel ca aceste doua selectionate vor juca astazi un meci de baraj decisiv, o singura mansa, la Omdurman, in Sudan.
Cea mai complicata schema a preliminarilor a fost in Asia. Dupa trei runde, din 43 de tari au ramas in cursa zece, care au fost impartite in doua grupe. Echipele clasate pe primele doua locuri, Australia si Japonia, respectiv Coreea de Sud si Coreea de Nord, s-au calificat direct. Ocupantele locurilor trei, Bahrain si Arabia Saudita, au jucat un baraj, castigat de Bahrain dupa doua remize, 0-0 si 2-2 in deplasare. Numai ca drumul arabilor s-a oprit aici, pentru ca in play-off au fost eliminati dupa 0-0 acasa si 0-1 in deplasare de castigatoarea din zona Oceania, Noua Zeelanda, calificata si ea, astfel, pentru competitia de anul viitor.

MECIURILE K.O.
Slovenia – Rusia (in tur 1-2)
Ucraina – Grecia (0-0)
Bosnia Hertegovina – Portugalia (0-1)
Franta – Irlanda (1-0)
Uruguay – Costa Rica (1-0)
Algeria – Egipt (o singura mansa)

Invingatoarele obtin ultimele 6 bilete la CM 2010.

Cele mai citite

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

Tipuri de gletiere: care sunt și cum alegi modelul potrivit?

Ai în plan finisarea suprafețelor cu glet sau placarea pereților și a podelelor cu plăci...
Ultima oră
Pe aceeași temă