22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialCăldură cu raţia la Medgidia

Căldură cu raţia la Medgidia

Scandal în toată regula în municipiul Medgidia: la începutul săptămânii, aleşii locali, chemaţi la şedinţa extraordinară a Consiliului Local, au avut de aprobat majorarea preţului la energia termică facturată către populaţie. Motivul majorării l-a reprezentat, în viziunea edilului-şef, eliminarea subvenţiei de la bugetul de stat la energia termică.

„Grija mea, ca primar, a fost aceea de a încerca să nu elimin măcar subvenţia pe care o dă bugetul local. Şi lucrul acesta l-am şi făcut cu un efort foarte mare”, a afirmat edilul-şef medgidian. Acesta a precizat că preţul de facturare la energia termică furnizată către populaţie creşte de la 145,25 de lei/gigacalorie la 234 lei/gigacalorie din cauza eliminării subvenţiei acordate de la bugetul de stat. Iordache a precizat că, pentru a reuşi să păstreze subvenţia acordată de la bugetul local, în înţelegere cu asociaţiile de proprietari, energia termică va fi furnizată populaţiei după un program stabilit.

„Grija noastră se manifestă şi prin aceea că, împreună cu furnizorul de energie termică, încercăm să găsim cele mai bune soluţii pentru ca în iarna asta oamenii să nu stea în frig. Şi asta se va întâmpla în două moduri: pe de o parte, păstrând această subvenţie (de la bugetul local – n.red.) la preţul gigacaloriei şi, pe de altă parte, făcând un lucru care va micşora un pic confortul oamenilor, dar va menţine factura cât de cât constantă. La înţelegere cu asociaţiile de proprietari, vom face un program de încălzire în această iarnă astfel încât oamenii să aibă un confort bun, poate nu excelent cum a fost în iarna trecută, dar un confort bun, să nu întrerupem serviciul de furnizare a energiei termice.  Când se ajunge la plată, să plătească ceea ce este normal, justificat”, a explicat Marian Iordache.

Precizarea primarului Medgidiei referitoare la eliminarea subvenţiei de la stat l-a făcut pe democrat-liberalul Dumitru Moinescu să aducă o serie de acuzaţii administraţiei locale, printre care cele privind nepunerea în funcţiune a motorului de cogenerare.

Deşi au existat propuneri în cadrul CLM Medgidia de formare a unei comisii în cadrul căreia să se discute efectele majorării preţului la gigacalorie şi soluţii pentru majorarea subvenţiei de la bugetul local, edilii nu au fost de acord şi au votat, cu 12 voturi „pentru”, 1 „împotrivă” şi 3 „abţineri”, majorarea preţului la gigacalorie. În Medgidia există aproximativ 3.000 de familii care se încălzesc de la sistemul centralizat. Unele dintre familiile chestionate nu sunt de acord cu metoda primarului. „Aşa mai făceau comuniştii. Nu este normal ca la 20 de ani şi ceva de la Revoluţie să ne raţionalizeze căldura”, a spus un bărbat.

Un pensionar s-a declarat însă de acord cu propunerea, mai ales că, din cauza majorării preţului gigacaloriei, valoarea facturii aproape se va dubla în această iarnă.  

Cele mai citite

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă