35 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialCadou pe acorduri muzicale

Cadou pe acorduri muzicale

Oratoriul „Messiah”, una dintre cele mai dificile bucăţi din lume, va fi interpretat în întregime.

Orchestra şi Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj invită publicul meloman, vineri , la Oratoriul „Messiah”, interpretat integral aşa cum a fost conceput de G.F. Haendel.

Concertul Filarmonicii clujene va avea loc sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu. Vor interpreta soliştii Yolanda Covacinschi, Liliana Mattei Ciucă, Tony Bardon şi Cristian Hodrea. Dirijorul Nicolae Moldoveanu este unul dintre cei mai îndrăgiţi oaspeţi ai Filarmonicii de Stat „Transilvania”, iar din stagiunea 2008-2009, el a devenit dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania”. A studiat la Conservatorul din Leipzig, iar apoi la Zürich, Basel şi Berna. A învăţat de la Sergiu Celibidache, Lothar Zagrosek, Colin Metters, Sir Colin Davis, Ilya Musin, Leonard Slatkin şi Sir Roger Norrington.
După absolvirea Academiei Regale de Muzică din Londra i-au fost decernate Premiul „Edwin Samuel Dove” pentru merite artistice deosebite şi Premiul „Ricordi” pentru dirijat. Sub bagheta sa au cântat orchestre şi solişti celebri din întreaga lume.

Artişti tineri, dar celebri

Soprana Yolanda Covacinschi a câştigat numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, iar în repertoriul său se regăsesc atât roluri de operă, cât şi lucrări vocal-simfonice. Cariera internaţională a mezzosopranei Liliana Mattei Ciucă a debutat la Filarmonica din Köln (Germania) alături de Barbara Hendrix şi Orchestra Royale din Bruxelles, apoi în Requiemul de Verdi în Franţa la Nancy, alături de Isabelle Kabatu. A cântat sub bagheta maeştrilor Seiji Osawa, Zubin Mehta, Marcello Viotti, Marc Armiliato, Nello Santi, Bruno Campanella, Fabio Luisi, Betrand de Billy, Donald Runicle. Tony Bardon este solist al Operei Maghiare din Cluj-Napoca.

A colaborat cu dirijori ca Nicolae Moldoveanu, David Crescenzi, Medveczky Adam, Gheorghe Victor Dumanescu, Horvath Jozsef, Andreea Battistoni. Bas-baritonul Cristian Hodrea este artist liric al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

În repertoriul său se găsesc, în egală măsură, roluri de operă, precum şi lucrări vocal-simfonice.

 

 

Cele mai citite

Un model AI dezvoltat de Meta a accesat internetul și a pătruns într-un sistem extern în timpul unui test

Un model de inteligență artificială dezvoltat de Meta a reușit să se conecteze la internet și să obțină acces la sistemele unei alte organizații...

Retailul românesc încetinește: mai puține malluri și parcuri comerciale noi în 2026, dar 2027 poate aduce un record

Pentru retaileri și dezvoltatori, principala provocare este adaptarea la un consumator care analizează mai atent fiecare achizițiePiața de retail modern din România traversează o...

Nivelul scăzut al apei de pe fluviul Rin amenință să provoace o nouă lovitură economiei Germaniei

Scăderea nivelului apei pe marile fluvii din Germania, agravată de valurile de căldură și de secetă, alimentează temerile că transportul de mărfuri pe căile...
Ultima oră
Pe aceeași temă