20.1 C
București
miercuri, 3 iunie 2026
AcasăSpecialCadavrul fiului fostului presedinte al Tribunalului Arad a fost deshumat

Cadavrul fiului fostului presedinte al Tribunalului Arad a fost deshumat

Cadavrul fiului fostului presedinte al Tribunalului Arad, magistratul Ioan Trifa, a fost deshumat, miercuri, pentru prelevarea unor probe care sa elucideze modul in care acesta a murit. Pentru acest demers, la Arad au fost prezenti seful Sectiei Omoruri din cadrul Inspectoratului General al Politiei, un procuror din cadrul Parchetului General si doi medici legisti de la Institutul de Medicina Legala „Mina Minovici” din Bucuresti.
Procedura de deshumare si autopsiere a durat mai bine de trei ore, timp in care locul unde a fost ingropat tanarul Traian Alexandru Trifa a fost izolat, nefiind permisa trecerea nici a membrilor familiei. Medicii legisti sositi de la Bucuresti au prelevat probe din organe si tesuturi, precizand ca vor analiza toate organele lezate si vor efectua inclusiv teste genetice.
Rezultatele examenului medico-legal vor fi prezentate anchetatorilor peste 30 de zile, timp necesar pentru efectuarea analizelor considerate concludente pentru a se face lumina in acest caz. Familia tanarului decedat in urma cu un an crede ca aceasta autopsie va demonstra ca Traian Trifa a fost ucis cu bestialitate.
„Au existat mai multe semne de intrebare care au planat asupra acestui caz. De aceea s-a format la nivelul Parchetului General o comisie speciala de ancheta care a solicitat o noua autopsiere a cadavrului. Domnul judecator Ioan Trifa crede ca aceasta autopsie va confirma ca fiul sau a fost ucis”, a declarat avocatul familiei Trifa, Ioan Kocis-Josan.

Accident, sau crima?

Actiunea anchetatorilor a fost declansata dupa ce fostul presedinte al Tribunalului a acuzat politistii si procurorii aradeni ca nu s-au implicat in ancheta privind moartea fiului sau, in varsta de 21 ani, si ca ascund adevarul despre acest caz, facandu-se, totodata, partasi la tragicul eveniment.
„Copilul meu a fost batut pana a decedat de membrii unor retele mafiote, iar politistii nu vor sa dezvaluie adevarul. Nu s-au recoltat probe de la locul in care fiul meu, Traian Trifa, a fost gasit mort, nici macar nu s-au luat amprente de pe autovechiculul accidentat. Initial, au spus ca a murit intr-un accident de circulatie. Dupa efectuarea autopsiei, la Institutul de Medicina Legala din Timisoara, concluzia medicului legist a fost ca fiul meu a fost omorat in bataie”, a declarat magistratul.
Trupul neinsufletit lui Traian Trifa a fost descoperit, anul trecut, in luna mai, in spatele campingului din incinta Strandului „Neptun”, pe o pasune situata intre Cetatea Aradului si malul Muresului. Anchetatorii au stabilit ca baiatul judecatorului a fost implicat intr-un accident rutier. Dupa autopsierea cadavrului, insa, medicii legisti au descoperit mai multe leziuni interne si au facut legatura cu incidentul in care a fost implicat Traian.
Oficial, o vreme aceasta a fost cauza mortii: leziunile provocate in urma unui accident rutier. Varianta nu este, insa, deloc credibila, pentru ca autoturismul condus de tanar era prea putin lovit ca sa justifice leziunile constatate, respectiv un rinichi spart, un plaman strapuns de coaste rupte si dizlocare de bazin osos.
Unul dintre cele mai mari mistere pe care le au de elucidat anchetatorii este cum a ajuns corpul tanarului in tufisurile de la marginea strandului, pentru ca daca ar fi fost batut de cineva, este putin probabil sa fi avut putere sa mearga singur, tinand cont de leziunile constatate.

Cele mai citite

Dacia domină piața auto din România. Clasamentul înmatriculărilor din luna mai

Piața auto din România a înregistrat un avans în luna mai 2026, potrivit datelor preliminare publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).Numărul...

Pilonul 2 de pensii private a adus românilor câștiguri de aproape 18 miliarde de euro în 18 ani

Sistemul de pensii private obligatorii Pilonul 2 a generat un câștig net de 93,4 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 17,8 miliarde de euro,...

Oțelul riscă să-și piardă unul dintre lideri! Oferta din străinătate îl tentează

Paul Iacob a primit o propunere de prelungire din partea Oțelului Galați, însă fundașul are și oferte din afara României, cea mai avansată fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă