15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCA TVR cere o analiză privind oportunitatea transformării TVR 1 într-un post...

CA TVR cere o analiză privind oportunitatea transformării TVR 1 într-un post de știri

Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a amânat luarea unei decizii privind transformarea postului TVR 1 în canal de știri și a cerut Comitetului Director un studiu privind impactul modificării postului, susțin surse din Televiziunea Română, pentru Mediafax.

Consiliul Director va trebui să cuprindă în analiza pe care trebuie să o elaboreze şi informaţii privind impactul pe care ar urma să îl aibă transformarea TVR 1 în televiziune de ştiri, dar şi date tehnico-economice. Acest studiu ar urma să fie prezentat într-una din următoarele şedinţe ale Consiliului de Administraţie al TVR. Atunci, membrii CA ar urma să aprobe sau nu noua strategie de programe a TVR.

SPUSTV, sindicatul reprezentativ din TVR, a declarat, într-un comunicat, că preşedintele-director general al Televiziunii Române, Stelian Tănase, vrea ca TVR 1 să se transforme în televiziune de ştiri, de la 1 septembrie, însă Comitetul Director s-a opus acestei iniţiative.

Contactat miercuri de Mediafax, Stelian Tănase, care este atât membru al Comitetului Director, cât şi al Consiliului de Administraţie, a susţinut iniţial că această informaţie "este falsă", precizând totuşi că există o discuţie mai veche în SRTv privind definirea mai clară a principalelor două televiziuni din portofoliul SRTv – TVR 1 de TVR 2.

"Este o discuţie veche, în sensul în care s-a discutat dacă TVR 1 şi TVR 2 să capete personalitate distinctă sau să fie tot aşa, la fel. Şi mâine, la Consiliul de Administraţie, pentru că nu se poate face o schimbare de strategie editorială decât cu aprobarea CA, se va discuta, pe lângă alte puncte, şi acest punct", a declarat Stelian Tănase.

Întrebat dacă membrii Comitetului Director, din care face parte şi el, au respins propunerea de transformare a TVR 1 în televiziune de ştiri, Stelian Tănase a răspuns: "Nu s-a respins nimic. Se discută în Consiliul de Administraţie, pentru că numai Consiliul de Administraţie poate să decidă schimbarea strategiei TVR. Nu ai voie ca director sau Comitet Director să faci această schimbare. Deci trebuie automat să meargă în Consiliul de Administraţie".

Pe de altă parte, întrebat dacă el personal crede că TVR 1 ar trebui să fie centrată pe zona de ştiri, Stelian Tănase a spus că nu crede asta. "La Realitatea, unde eram, eu făceam documentare".

Întrebat care este propunerea făcută de el în privinţa TVR 1 şi TVR 2, Tănase a spus că nu a propus nimic. "Şedinţa (Comitetului Director, n.r.) a fost condusă de Cristian Zgabercea, nu de Stelian Tănase", a spus Tănase.

În cele din urmă, Stelian Tănase a recunoscut că există o propunere ca TVR 1 să se transforme într-o televiziune de "News & Current Affairs", iar TVR 2 să funcţioneze ca televiziune generalistă.

Discuţia privind diferenţierea profilului TVR 1 de cel al TVR 2 vine după ce, în urmă cu aproximativ două săptămâni, Stelian Tănase a cerut şefilor de departamente din TVR să facă propuneri pentru desfiinţarea unor posturi, acţiune pe care SPUSTV, sindicatul reprezentativ din TVR, o consideră "profund ilegală şi imorală".

Situaţia în TVR a fost în ultimele săptămâni foarte tensionată, ca urmare a unei decizii a Comitetului Director al instituţiei, din care face parte şi Stelian Tănase, de reducere a timpului de lucru al salariaţilor şi, implicit, a câştigurilor lor salariale cu 20%.

După această decizie, salariaţi ai TVR au intrat în grevă japoneză şi au protestat în mod repetat în curtea Televiziunii Române din Bucureşti, dar şi în studiourile teritoriale ale televiziunii.

Pe 25 iunie, însă, Consiliul de Administraţie al TVR, din componenţa căruia face parte şi Stelian Tănase, a respins planul de reducere a timpului de lucru al salariaţilor de la 8 la 6 ore şi a câştigurilor lor salariale cu 20%, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru Mediafax, surse din Televiziunea Română.

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă