21.1 C
București
sâmbătă, 12 iulie 2025
AcasăSpecialBursele din Asia aşteaptă Anul Dragonului

Bursele din Asia aşteaptă Anul Dragonului

Având în vedere ataşamentul chinezilor faţă de dragon (singura creatură mistică dintre cele 12 semne), nu este de mirare că, cu câteva zile înainte de începerea anului care va sta sub semnul acestuia, efectele încep să se facă simţite şi pe pieţele financiare. Astfel, una dintre tradiţiile Noului An Lunar, care va cădea în acest an în 23 ianuarie, prevede ca membrii mai în vârstă ai unei familii să dăruiască bani celor mai tineri.

O dată cu creşterea bogăţiei în China, aurul a devenit cadoul preferat – astfel încât, în pregătirea festivităţilor, China a importat în noiembrie 2011 o cantitate-record a materialului preţios, numai din Hong Kong venind 102 tone – cu 20% mai mult decât în luna anterioară şi de aproape şase ori mai mult decât în noiembrie 2010, după cum relatează cotidianul american The Wall Street Journal.

Însă nu numai persoanele particulare se pregătesc pentru noul an, ci şi companiile. Astfel, la Bursa din Hong Kong, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale lunii este prezicerea anuală a analistului Philip Chow, de la grupul de servicii financiare CLSA Asia-Pacific Markets. Aceasta nu se bazează însă pe indicatori economici, ci pe feng shui, vechiul principiu chinez de aranjare a obiectelor şi alegere a datelor pentru maximizarea norocului. Deşi Chow anunţă că predicţiile sale nu trebuie neapărat să fie luate în serios,  mulţi dintre economiştii din centrul financiar din sudul Chinei îi urmează cu atenţie sfaturile, relatează portalul american de ştiri CBS News.

Conform lui Chow, noul an va fi foarte dificil pentru cancelarul german Angela Merkel, care este un „cal de lemn” în zodiacul chinezesc. De asemenea, indexul Bursei din Hong Kong va avea o performanţă mediocră în prima parte a anului. În schimb, probabilul viitor preşedinte al Chinei va avea un an bun (chiar dacă nu din cale afară de spectaculos), iar bursele vor oferi, pentru o scurtă perioadă, posibilitatea de a face averi. Însă, avertizează cotidianul american Financial Times, acestea pot fi pierdute la fel de uşor: dragonul este caracterizat de schimbări dramatice şi rapide în ambele direcţii. 

Cele mai citite

Justiția franceză avansează ancheta împotriva platformei X: Parchetul din Paris sesizează poliția

Parchetul din Paris a anunțat vineri că a sesizat autoritățile de poliție în cadrul unei anchete în curs împotriva rețelei sociale X, deținută de...

Marco Rubio are prima întrevedere cu ministrul chinez de Externe în Asia și deschide ușa unui posibil summit Trump-Xi

Secretarul de stat american Marco Rubio a avut vineri o întrevedere „pozitivă și constructivă” cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul unor relații...

UE analizează măsuri de presiune asupra Israelului pentru a îmbunătăți situația umanitară din Gaza

Uniunea Europeană caută modalități concrete de a pune presiune pe Israel pentru a ameliora criza umanitară din Gaza, a declarat vineri șefa diplomației europene,...
Ultima oră
Pe aceeași temă